Carte de căpătâi pentru călugări şi mireni (R2-6)

35,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU CDCP
Disponibil in stoc

SKU
CDCP
Editura
Categorie
Povatuiri duhovnicesti
Autor
Ioan Krestiankin, Arhim.
Editura
Egumenita
Pagini
464
ISBN
978-606-550-206-2
Tip coperta
Brosata
Dimensiuni
13 x 20 cm

Descriere

Cartea aceasta este alcătuită de Arhimandritul Ioan Krestiankin şi numită de el Carte de căpătâi. Aceasta este menită să îi ajute pe cei care tind către „cinstea celei mai înalte chemări”, către aflarea căii sigure şi drepte către mântuire, ca păşind pe ea şi trăind cu evlavie pe pământ, să moştenească şi Împărăţia cerească. Încheiere Aşadar, nu există un om mai nefericit, mai aproape de pieire decât acel om, care nu are un îndrumător pe calea lui Dumnezeu, mai ales, care de-abia s-a depărtat de modul rău de viaţă. Toate mărturiile, aduse de noi, ale părinţilor nevoitori, cu desăvârşită limpezime ne conving că îndrumarea stăreţească este necesară pentru mersul fără şovăială pe calea către desăvârşirea duhovnicească. De aceea, suntem convinşi că pentru sporirea şi întărirea vieţii monahale, acolo unde ea a slăbit, trebuie mai întâi de toate să introducem stăreţismul – chiar şi împotriva dorinţei vieţuitorilor acestor mănăstiri. Căci va trece puţin timp, şi, cei ce s-au supus îndrumării stareţilor, vor vedea şi vor înţelege, vor simţi pe pielea lor marele ei folos. Să dea Dumnezeu ca această dorinţă a noastră să se împlinească mai curând!