Carte de rugăciuni către Sfântul Efrem cel Nou (R16-5)
12,00 RON
(TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cum te putem ajuta?
SKU
CRSE
Categorii
Editura
Domeniu
Religie
Categorie
Carti de rugaciuni, acatiste, paraclise
Editura
Sophia
An apariție
2019
Format
11/16
Pagini
176
ISBN
978-973-136-684-5
Descriere
Bărbăția cea peste fire a nevoințelor pustnicești și mucenicești a Cuviosului Efrem l-a făcut nespus de milostiv și înțelegător față de căderile, neputințele și trebuințele omenești, încât s-ar putea spune că dragostea tuturor mamelor din lume nu poate întrece bunătatea pe care neîncetat el o arată oamenilor. Pentru aceasta a și fost numit „Sfântul cu inimă de mamă”, căci pururea vede în noi ceva bun, dintru care pot să crească roadele mântuirii. Privirea sa dumnezeiască ne umple de nădejde și bucurie, și oricât am fi de zdrobiți și înfrânți, el ne întinde mâna și ne deschide căi pe care nu am mai umblat, încât să ajungem și noi la odihnă, împăcare și liniște sufletească și trupească.
Sfinte Efrem, miluiește-ne!