Cele Zece porunci explicate pe intelesul tuturor Porunca a 10-a

Descriere

Cele Zece Porunci explicate - Porunca a 10-a

Carte inclusă în Pachetul promoțional

Cele zece porunci explicate pe întelesul tuturor

Vrei pachetul promotional Cele zece porunci explicate pe intelesul tuturor? - Click aici!

Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca I Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca II Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca III Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca IV Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca V Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca VI Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca VII Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca VIII Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca IX Click aici pentru a vizualiza cartea!

Porunca a zecea este: ,,Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!" (Ieş. 20, 17).

“Porunca a zecea este cea mai desăvârşită, cât priveşte dragostea de aproapele, fiindcă împiedică nu numai lucrările din afară, dar şi pe cele din lăuntru ale omului, care vin din mintea şi din voia omului de a făptui răul. Pe aceasta o împlineşte desăvârşirea creştină. Şi cine păzeşte această poruncă împlineşte ceea ce datoreşte pe drept aproapelui său. Fiindcă ce tu nu-ţi doreşti, altuia să nu faci. Şi în aceasta stă mântuirea tuturor creştinilor. Să nu poftească cineva împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui său. Mai degrabă să-L iubească pe Dumnezeu mai mult ca pe sine însuşi, iar pe aproapele, ca pe sine însuşi” (Mărt. Ort. întreb. LXXII, pag. 180 EIBMBOR Buc. 1981) .
“Porunca acesta opreşte însuşirea lucrurilor altuia, şi mai opreşte şi pofta după ele, dorirea lor. Căci dacă cineva doreşte ceva atunci va căuta să-şi însuşească ceea ce doreşte. Această poruncă opreşte, deci, toate cugetele, dorinţele şi poftele cele necurate ale inimii, fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de fapte rele. Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim şi să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naşte păcatul, iar păcatul, plinindu-se, naşte moartea veşnică (Iac. 1, 15). Mântuitorul spune: “Că din inimă ies gânduri rele, ucideri, curvii, preacurvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Mt. 15, 19).
Aşadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a pricinilor răului, care sălăşluiesc în sufletul omului şi se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci, creştinul este dator să se curăţească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin rugăciune, post, şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, precum citim în Sfânta Scriptură: “Să ne curăţim pe noi de toată spurcăciunea trupului şi a duhului, făcând sfinţenie întru frica lui Dumnezeu” (2 Cor. 7, 1; Înv. d. Cred. Creşt. Ort. EIBMBOR Buc. 1952).
Gândurile şi dorinţele bune, curate, sfinte, duc pe creştini la Dumnezeu, apropiindu-i şi unindu-i cu El, Izvorul vieţii, bunătăţilor şi fericirilor eterne. Dimpotrivă, gândurile şi dorinţele necuviincioase, necurate, păcătoase, sacrilegii şi anticreştineşti, depărtează pe om de Dumnezeu, pironindu-i privirile la deşertăciunile, bogăţiile şi plăcerile lumii acesteia, de care lipindu-se cu pasiune cade în iadul tulburărilor torturătoare vremelnic şi veşnic. Mult milostivul Dumnezeu, Care nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă ca să se întoarcă şi să fie viu... (Iez. 18, 31-32; comp. Lc. 18, 9-10), după ce a oprit în porunca a opta “furtul”, în această a zecea poruncă a Decalogului, a hotărât nici să nu poftim ceva din bunătăţile trecătoare ale aproapelui nostru, zicând: “Să nu pofteşti femeia (soţul) aproapelui tău, să nu pofteşti casa vecinului tău, nici ţarina lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici înjugătorul lui; nici o vită a lui şi nici una din câte sunt ale aproapelui tău”.
Primele patru porunci ale Decalogului învaţă datoriile cele către Dumnezeu şi erau scrise în tabla cea dintâi, precum zice la Mărturisirea Ortodoxă; iar cele şase după dânsele, învaţă datoriile cele către aproapele şi erau scrise întru a doua tablă. Pentru aceasta şi Domnul, în dragostea cea către Dumnezeu şi în cea către aproapele, a încheiat în Evanghelie pe cele zece porunci şi pentru aceasta a şi zis: “O iotă sau o cirtă nu va trece din Lege” (adică din cele zece porunci). Şi dintr-aceste şase porunci, primele cinci, care învăţau datoriile cele către aproapele, opresc pe om numai de la cuvintele cele dinafară şi lucruri ale păcatului; iar această porunca îl opreşte şi de la însăşi pofta cea rea dinăuntru a sufletului, adică îl opreşte să nu poftească nicidecum păcatul, nici în inima lui; fiindcă pofta lui este pricina şi rădăcina tuturor cuvintelor şi lucrurilor celor dinafară. Pentru aceasta şi Domnul zicea relativ la această poftă, uneori: “Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată a preacurvit cu dânsa în inima sa” (Mt. 5, 28); iar alteori: “...Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, preacurviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele...” (Mt. 15, 19). Încă şi Gură de Aur zice, că precum flacăra aprinde trestia, aşa şi pofta sufletul; şi precum fumul orbeşte şi vatămă ochii, aşa şi pofta pe minte; şi iarăşi: rădăcina preacurviei este pofta cea neînfrânată; şi încă: pentru aceasta nu numai curvia a pedepsit-o Domnul, ci şi pe poftă a pedepsit-o (Cuv. II p. post). Deci, la această poruncă greşesc toţi aceia, care măcar că nu iau cu fapta cele străine, dar poftesc cu sufletul şi cu inima să aibă orice ar fi: femeie sau dobitoc, sau orice fel de alt lucru. Acestea aşa fiind, două lucruri însemnăm aici: întâi, că cel ce se pocăieşte nu trebuie să ştie pe de rost toate greşelile acestea, ce le-am pus la fiecare poruncă, ci numai câte a făcut el şi să şi le mărturisească. Iar a doua, că deşi toate acestea nu sunt păcate de moarte, însă trebuie toate să le arate Duhovnicului, întocmai, precum le-a făcut (Carte f. folositoare de suflet” pg. 25-26).