Cuvant despre om (R6-2)

Aflatu-s-au aici o seamă de răspunsuri, la mulţimea de întrebări, care au frământat de-a lungul atâtor veacuri multe suflete şi care poate au intrat în veşnicie, nedumeriţi de această taină mare, a apariţiei omului. Totul pare prezentat într-o formă concisă, dar în realitate este de o adâncime uimi-toare. Însuşi Sfântul Ignatie mărturiseşte căci cu cât a încercat să pătrundă mai adânc, cu atât totul a devenit mai tainic. Dar luminat fiind i-a fost dat să înţeleagă că aşa şi trebuie să rămână, pentru că, în esenţă, este lucrare a Dumnezeului Nepătruns. El spunea că „omul este o taină pentru sine însuşi“, şi aşa va rămâne pecetluită, pentru că în urma căderii, păcatul şi-a lăsat amprenta. Ceea ce a rodit din lacrimi şi rugăciune, Sfântul Ignatie a încercat să scoată la lumina zilei, ca tot omul doritor de curăţie să nu mai orbecăiască în întinăciunea neştiinţei. Cei care tind către desăvârşire trebuie să aibă în vedere faptul că, înainte de toate, este nevoie de o curăţie a sufletului, de tot ce este numit patimă prin acea cunoaştere de sine. Aici se găsesc răspunsuri la mulţimea de întrebări care au asaltat mintea omenească de după cădere. Nedumerit de ceea ce va fi cu el, acesta a început a se întreba: „Cine sunt eu, omul? Care-i rolul meu pe acest pământ? Voi fi şters, oare, de pe faţa lui, când vieţuirea pe acesta se va încheia, dispărând în neant ca toţi ceilalţi?