Cuvinte despre credinţă şi adevăr

Descriere

Cuvinte despre credinţă şi adevăr

De fiecare dată înainte ca Hristos să vindece pe cineva, îl întreba pe omul respectiv dacă crede. Şi doar dacă acela credea făcea minunea Lui. Evanghelia spune că în locurile Sale natale, la Nazaret, Hristos nu putea face minuni, fiindcă locuitorii de acolo Îl cunoşteau de mic copil şi nu credeau în El. Şi se mira de necredinţa lor (Marcu 6, 6). Vedeţi deci că condiţia necesară pentru ca omul să primească harul şi să scape de boală este credinţa. De ce? Pentru că de fiecare dată când se întâmplă o minune lucrează Sfântul Duh şi pentru ca omul să primească Duhul Sfânt e nevoie de inimă deschisă, şi inima este deschisă de credinţă. După cum pentru captarea undelor radio e nevoie neapărat de antenă, la fel şi pentru primirea harului dumnezeiesc este nevoie de o inimă curată şi plină de credinţă. Domnul nu impune nimănui harul Său. Domnul cere credinţă, nădejde şi dragoste, şi doar atunci dă harul Lui, când inima omului, prin credinţă, se deschide în faţa Sa. Acest lucru este mare taină şi această taină se petrecea de fiecare dată când Hristos făcea minuni. Domnul le spunea ucenicilor Lui: Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 16). Acest lucru este foarte important. Vedeţi, doar cel ce crede se va mântui, pe când cel ce nu crede va fi osândit.

Cuvinte despre credinţă şi adevăr

Atâta credință!

A crede este o problemă de alegere, de opţiune. Eu pot să aleg să-L cred pe Iisus, să cred pe un altul (pe alţi oameni) sau, în ultimă instanţă, să mă cred doar pe mine. Această din urmă situaţie este extrem de rară în stare pură pentru că, atunci când aleg să cred în mine, aleg o educaţie primită, o sumă de cunoştinţe sau de credinţe, de frustrări sau de reuşite, toate primite tot de la (ori mijlocite de) alţi oameni. Şi sunt multe idei sădite în noi fără ca să conştientizăm acest lucru, dar pe care ni le asumăm ca fiind ale noastre. Chiar şi când ne imaginăm că am ales să credem o idee (sau într-o idee), de fapt alegem, implicit, să credem persoana care a emis-o (acest lucru este valabil, la limită, şi în cazul adevărurilor ştiinţifice; dacă mi se spune că s-a mai descoperit, cu ajutorul tehnologiei de azi, o nouă galaxie, eu nu cer să o văd sau mă duc s-o vizitez pentru a crede că există, ci mă uit la cel care emite informaţia şi, dacă mi se pare de încredere, iau de bun ce susţine el). În orice caz, indiferent de persoana în care credem, în cineva tot alegem să credem.