De la Crăiasa Zăpezii la Soarele Dreptății. O lectură creștină a poveștilor lui H. Ch. Andersen (R8-8)

Descriere

De la Crăiasa Zăpezii la Soarele Dreptății.

O lectură creștină a poveștilor lui H. Ch. Andersen

Andersen - un nume cu ecouri puternice în sufletele copiilor mai mari sau mai mici de pretutindeni, nelipsită călăuză în călătoriile de început ale tuturor, de pe tărâmul poveștilor ascultate sau citite. Un nume despre care nu ne imaginăm că ar mai fi multe de aflat. Și totuși...
În această originală lucrare, autoarea încearcă să arate valența adâncă, autentică, de scriitor creștin a lui Hans Christian Andersen. Toată lumea îi recunoaște calitatea de scriitor de povești culte, originale, cu imaginație și umor, dar până acum nimeni nu i-a pus amprentă de scriitor creștin.
„În primul capitol am prezentat pe scurt biografia lui Andersen, felul în care și-a trăit viața și mai ales gândurile din jurnal, care ni-l arată pe un om prins într-un continuu dialog cu Dumnezeu, un om care-L avea pe Dumnezeu drept reper, ghid și prieten.
În al doilea capitol am analizat o serie de povești, cele mai multe necunoscute publicului român, și am căutat să identific temele creștine precum moartea, viața de apoi, raiul, iadul, pronia cerească sau chiar persoana Mântuitorului Hristos cu cele două firi ale Sale.
În capitolul al treilea am analizat aceste teme din perspectiva învățăturii de credință ortodoxă, pentru a demonstra faptul că Andersen a fost cu adevărat un propovăduitor prin povești."
Autoarea scoate la iveala așadar personalitatea unică a lui Hans Christian Andersen și surprinde dimensiunea creștină a viziunii întrupate în nemuritoarele sale povești. Pe unele dintre ele cititorul român le cunoaște prea bine, despre altele va afla prin intermediul acestei cărți, dorindu-și cu siguranță să le citească, să le cunoască, să și le însușească în această nouă cheie de interpretare.

În mod paradoxal, cea mai frumoasă poveste a lui H. Ch. Andersen nu este una scrisă de el, ci una scrisă cu el, de Dumnezeu, povestea vieţii lui, în care H. Ch. Andersen e protagonistul. Pare că Andersen însuşi a sesizat de foarte devreme această intervenţie permanentă a lui Dumnezeu în viaţa sa, de aici şi multiplele autobiografii pe care le-a scris, începând cu cea din 1832 când avea doar douăzeci şi şapte de ani, urmând apoi ediţiile autobiografice o dată la fiecare zece ani.

Povestea vieţii lui H. Ch. Andersen este dovada limpede, de netăgăduit, a proniei lui Dumnezeu. Aproape că te face să te gândeşti că dacă şi noi am fi atenţi la viețile noastre, am descoperi același lucru, dar ne lipsește o inimă de observator, aşa cum numai Andersen putea avea. El mărturiseşte că şi-a cunoscut toate personajele, le-a studiat, le-a înmagazinat, le-a trăit în el, şi apoi le-a distribuit în povestea potrivită. Fiecare personaj este luat din viaţă, absolut fiecare dintre ele, niciunul nu este inventat. Îl cunosc sau l-am cunoscut pe fiecare dintre ele scrie Andersen în 1834, într-o scrisoare citată în biografia lui semnată de Jackie Wullschlager, The Life of a Storyteller.

Povestea vieţii lui poate fi folosită astăzi cu succes de orice vorbitor motivational fiindcă este una care pleacă de la cele mai umile obârşii si ajunge pe cel mai înalt nivel social. După cum el însuşi remarca în 1844: Acum douăzeci şi cinci de ani am ajuns cu mica mea boccea în Copenhaga, un sărman puștan amărât, şi astăzi mi-am băut ciocolata cu regina, stând faţă în faţă cu ea şi cu regele, de cealaltă parte a mesei?

Ce s-a întâmplat în aceşti douăzeci şi cinci de ani? Există câteva momente cruciale pe care le găsim în autobiografia lui, care ne arată felul în care viaţa lui a fost practic ghidată, pas cu pas de o mână nevăzută, care l-a făcut să-şi descopere menirea şi să facă ceea ce Creatorul său aştepta de la el. Când era copil, o ghicitoare i-a prevestit mamei sale că va ajunge ca micul sau oraş Odense să se îmbrace în lumină, într-o zi de sărbătoare ce-i va fi dedicată copilului ei. Sărăcia şi promiscuitatea în care trăiau atunci făceau cuvintele ghicitoarei să pară mai degrabă o mângâiere, o amăgire într-o zi noroasă, decât un fapt ce urma să fie împlinit. Cu toate acestea mama l-a reţinut, l-a povestit fiului ei când el a crescut, el l-a reţinut la rândul său, mânat poate şi de marea vanitate pe care prietenii si apropiaţii i-o cunoşteau, şi iată-l la şaizeci de ani, întors în Odense, în plină celebritate mondială, şi iată şi oraşul luminat.

Ceea ce părea un triumf al vanităţii şi împlinirea unei profeţii s-a transformat prin intervenţia lui Dumnezeu într-o meditaţie asupra sensului vieţii. H. Ch. Andersen cazat în piaţa centrală a oraşului, la cel mai bun hotel, de unde putea asista la ceremoniile ce-i erau întru totul dedicate, prezidând de la balcon precum un papă sau o faţă încoronată, s-a trezit chinuit de o durere cumplită de măsea, ce l-a făcut să urmărească cu durere lungimea elogiilor şi odelor ce-i erau aduse şi să caute disperat pe desfăşurător momentul binecuvântat când va scăpa de obligaţia ascultării imnurilor şi a lungilor laudatio ce-i erau adresate şi să se poată prăbuşi de durere, pe pat. Iată cum Dumnezeu, printr-o durere de măsea l-a ferit pe protejatul Său să plesnească de mândrie precum broscuța ce visa să devină mai umflată decât taurul. Acutul simţ al umorului l-a făcut să sesizeze şi să redea cu autoironie şi vivacitate scena: M-am uitat la cântecele tipărite să văd câte versuri mai erau de cântat înainte să mă pot sustrage torturii generate de aerul rece care-mi ataca dinţii. A fost apogeul durerii.

Dumnezeu a avut mereu pusă deoparte pentru el o „durere de dinţi" sau un „ghimpe în coastă" care să-l păzească de urmările vanităţii sale. Atunci când era invitat prin saloane să citească din operele sale, când era adulat şi aclamat, apărea mereu, cine ştie de unde, cineva care flutura batjocoritor o primă ediţie a lucrărilor sale, ediţie greşită din punct de vedere gramatical, dat fiindcă Andersen a ajuns celebru înainte de a şti să scrie corect, având în vedere că absolvirea şcolii generale s-a petrecut în jurul vârstei de douăzeci de ani. Aceasta a fost altă umilinţă, să aibă aproape doi metri înălţime într-o clasă de copii de nivel primar.

Andersen a avut încă din fragedă copilărie sentimentul că a fost destinat unui traiect de viaţă deosebit.