Dumnezeu Atotcreatorul
Descriere
Protosinghelul Nicodim Măndiță face o exegeză deosebită despre crearea lumii (văzută și nevăzută) în cartea sa Dumnezeu Atotcreatorul : Facerea lumii este începutul Bibliei și începutul Creației, adică tot ceea ce este în afară de Dumnezeu vine la viață, prin voința lui Dumnezeu, din nimic. Înainte de Creație nu exista decât Dumnezeu-Sfânta Treime, necreat, existent din veșnicie, care din dragoste a vrut să aducă la viață o Creație care să se împărtășească și ea de Dumnezeirea Lor (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). Toată creaţia este şcoală a sufletelor celor cuvântătoare, spune Vasile cel Mare în „Hexaimeron” (Facerea lumii în cele şase zile). Căci, privind la cele create de Dumnezeu, ne înălţăm cu mintea la cele nevăzute şi ne întărim în sfânta credinţă. Cât suntem în trup, toate le vedem „ca prin oglindă”, adică prin creaţii, care formează icoana, imaginea celor viitoare de dincolo de mormânt. Biblia nu se referă explicit şi detaliat la crearea lumii nevăzute. Referatul biblic al Creaţiei în şase zile (numit de aceea şi hexameron) dă seama numai de crearea lumii văzute, sensibile (Facerea 1,2-31). In ce priveşte primul verset („La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul"), el a putut fi interpretat în felul următor: „Cerul înseamnă lumea spirituală, după cum pămîntul înseamnă lumea materială. In acest loc, prin cer nu se poate înţelege cerul văzut, creat abia în ziua a doua, ci cerul nevăzut, cu locuitorii lui, îngerii, întrucît adesea în Sf. Scriptură îngerii sînt arătaţi ca locuitori ai cerului, iar oamenii ca locuitori ai pămîntului" (Teologia dogmatică şi simbolică, ed. cit., vol. 1, p. 485). Sfinţii Părinţi sînt de părere că Revelaţia n-a lăsat în referatul biblic despre Creaţie nici o menţiune privitoare la lumea îngerilor din pricina tendinţei vechilor evrei spre idolatrie şi politeism; aflînd de existenţa puterilor cereşti, ei ar fi putut să le înţeleagă greşit, alunecînd spre rătăciri primejdioase Iti recomandam si Despre infricosata judecata