Dumnezeu și creația Sa (R4-2)

Descriere

Dumnezeu și creația Sa

Atunci când Dumnezeu decide să creeze lumea și, în special, omul, decide să plăsmuiască un întreg univers de substanțe și de ființe cu care va împărtăși tot ceea ce are, toată ființa Sa, toată profunzimea Sa, toată frumusețea Sa de nedescris. Dumnezeu alege să pună pe tot ceea ce a creat un astfel de sigiliu, care face ca toate lucrurile să fie legate de El. Această legătură dintre Dumnezeu și om nu se rupe niciodată. Păcatul și răul nu Îl pot învinge pe Dumnezeu, deși păcatul și răul uman au adus și continuă să aducă tragedie în lume; în primul rând, tragedia căderii și înstrăinării de Dumnezeu Însuși. Dar Dumnezeu ne dăruiește totul, ni se dăruiește chiar pe Sine Însuși. Îl putem accepta sau nu, însă darul ne este oferit și, mai mult, darul ne este deja împărtășit. Așa cum am mai spus, Dumnezeu nu-Și retrage niciodată darurile.

Dumnezeu și creația Sa

Lumea întreagă este chemată la îndumnezeire

De prea multe ori povestea creștină a fost înțeleasă ca fiind în mod fundamental despre om, restul creației având rolul unui fel de decor. Acesta, cu siguranță, nu este cazul în ceea ce-i privește pe Părinți, după cum nu este nici în ceea ce privește Liturghia Bisericii (așa cum ne va convinge o privire asupra anaforalelor euharistice tradiționale sau, chiar mai mult, rugăciunea binecuvântării apei din cadrul slujbei Sfântului Botez).

Chiar de la începutul Teologiei dogmatice ortodoxe, Părintele Stăniloae introduce ideea că omul și cosmosul se reflectă reciproc unul pe celălalt. După cum afirmă autorul, unii Părinți bisericești au spus că omul e un microcosmos, o lume care rezumă în sine pe cea mare. Sfântul Maxim Mărturisitorul a remarcat că mai drept e să se considere omul ca macrocosmos, pentru că el e chemat să cuprindă în sine toată lumea, fiind în stare să o cuprindă fără să se piardă, ca unul ce e deosebit de ea, deci realizând o unitate mai mare decât lumea exterioară lui; pe când, dimpotrivă, lumea, ca cosmos, ca natură, nu-l poate cuprinde pe om deplin în ea, fără să-l piardă, fără să piardă astfel cea mai importantă și mai dătătoare de sens parte a realității. CONTINUARE AICI