Eu am propriul scenariu Cum să‑ţi faci familia fericită (R5-7)
Descriere
Eu am propriul scenariu Cum să‑ţi faci familia fericită
Viaţa duhovnicească este imposibilă fără introspecţie. Însă este introspecţia pe măsura puterilor oricui? Cufundarea în propria copilărie, în circumstanţele vieţii familiei părinteşti, reprezintă un test
de maturitate personală şi implică responsabilitatea personală pentru întreaga viaţă: pentru trecut, prezent şi viitor. Or, responsabilitatea presupune că nimeni în afară de noi nu poate fi răspunzător
pentru trecutul nostru. O persoană matură nu poate zice: „Părinţii mei sunt de vină pentru cine am ajuns. Am devenit astfel deoarece am avut o copilărie îngrozitoare”.
Prin urmare copilăria nu poate fi învinovăţită pentru toate. Copilăria constituie perioada din care, oricare ar fi fost ea, omul creşte. Dacă un adult susţine că nu poate depăşi ceea ce au făcut părinţii şi, după
încheierea activităţii unui psiholog, anunţă că este dispus să‑i ierte, atunci iese la lumină o fărădelege.
Copiii nu sunt în măsură să‑şi judece părinţii! Sarcina maturizării şi obiectivul psihoterapiei este de a ajuta persoana să accepte cu respect şi recunoştinţă ceea ce i‑au putut oferi părinţii, să se împace cu ideea că nu a primit suficient sau că a fost chiar rănită, devenind obiectul unei nedreptăţi (este foarte important să le spunem lucrurilor pe nume).
Eu am propriul scenariu Cum să‑ţi faci familia fericită
Ce este viaţa duhovnicească?
Viaţa duhovnicească este viaţa adevărată. Tot restul e materie.
Materie este şi trupul nostru; pământ luat din pământ. Pământ, apă, foc şi aer - din aceste patru materii este construit trupul omenesc. El este construit în chip atât de iscusit şi de minunat, că nu se poate arăta nici descrie - şi totuşi, trupul este în sine un lucru, nu este viaţă; este vehicul, nu este călător; este colivie, nu este pasăre.
Ce este, atunci, viaţa? Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu explică limpede acest lucru pe cea dintâi filă a sa: Şi a zidit Domnul Dumnezeu pe om luând ţărână din pământ, şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul suflet viu.
Oare ştii bine ce înseamnă cuvintele „mijlocit“ şi „nemijlocit“ ? Ei bine, din pământ a zidit Dumnezeu, în chip mijlocit, trupul, iar nemijlocit, de la Sine, a suflat în el duh de viaţă. Astfel, omul a devenit suflet viu. Şi astfel, omul este în aparenţă materie - însă materie cu duh de viaţă în sine, duh care este nemijlocit de la Făcătorul. CONTINUARE AICI