File de pateric. Părintele Proclu. Vol. II (R13-2)

Descriere

Osteneala aceea care e de la Dumenzeu aprinde inima de dorul Lui şi dorul acela ţine loc de hrană şi se amesctecă şi cu metanii, cu închinăciuni, cu acatiste, cu cititul la Psaltire şi cu orice rugăciune. Şi când s-o unit osteneala de rugăciune cu smerenia, atunci Duhul cel Sfânt îţi ia rugăciunea şi, după ce ţi-o luat rugăciunea, sufletul simte mângâierea duhovnicească. Sufletul simte că l-a luat din trup şi o uitat de firea lui, simte o bucurie sfântă. Iar dacă te-ar lăsa bunul Dumnezeu în bucuriile acelea, nu ai vrea să mai auzi niciodată de veacul acesta.
Acele bucurii, dacă ai vrea să le spui cuiva, nu poţi să le spui, că nu se aseamănă cu astea pământeşti. Dacă s-ar asemăna cu astea, le-ai spune. Şi ştii cine te poate înţelege la bucuriile acelea? Cel care le-o avut, acela te înţelege. Şi Îi atâz de bun bunul Dumnezeu...

(din învăţătura părintelui Proclu)