Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii - IX
Descriere
Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii - IX. In mînăstire a avut ca povătuitor pe bătrînul Martirie,
vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Ioan s-a retras într-
un loc izolat, numit Thola, la cinci mile de mînăstire, unde s-a închinat vieţii de liniştire vreme de 40 de ani. Spre sfîrşitul vieţii a fost rugat să primească postul de egumen al
Mînăstirii Sinai3. In timpul cît conducea şi îndruma pe monahii
din mînăstire pe calea desăvîrşirii a alcătuit scrierea «Scara»,
la rugămintea egumenului Ioan al Mînăstirii Raith, aflată la
60 de mile de Mînăstirea Sinai, lîngă Marea Roşie, la locul
celor 12 izvoare şi 70 de finici, lîngă care şi-au aşezat pentru
o vreme tabăra izraelitenii, după ieşirea din Egipt4.
Ioan de Raith a cerut lui Ioan Scărarul să dea monahilor o
regulă scrisă după care vieţuind să urce spre cer ca pe o scară
asemenea celei văzute de Patriarhul Iacov în vis. Dar autorul
«Scării», descriind urcuşul ca trecînd prin treizeci de trepte,
s-a gîndit cu deosebire la cei treizeci de ani de viaţă ai Mîntuitorului
dinainte de începerea activităţii publice 5. De aceea
ea e împărţită în 30 de «Cuvinte».
Primele trei «Cuvinte» sînt ca un fel de introducere în
care se descrie lepădarea călugărului de lume prin intrarea
în viaţa monahală, dezlipirea lui sufletească de lume (despătimirea)
şi înstrăinarea de ea. In Cuvîntul IV se descrie prima
virtute a călugărului, care este ascultarea. Cuvintele V, VI şi
VII sînt închinate pocăinţei şi anume: Cuvîntul V, pocăinţei
în general, Cuvîntul VI, necontenitei gîndiri la moarte, ca
susţinătoare a pocăinţei, iar Cuvîntul VII, plînsului neîncetat
pentru păcate, pricinuitor al unei bucurii înalte. Incă din aceste
Cuvinte, se vede că Ioan Scărarul nu priveşte treptele urcuşului
ca nişte stări care pot fi lăsate în urmă, ci ca nişte stări
permanente. Aceste stări sufleteşti alcătuiesc un tot şi el trebuie
adîncit continuu toată viaţa. Sau fiecare din aceste stări
trebuie menţinută şi adîncită, şi în măsura în care e mai adîncită,
le cuprinde tot mai mult şi pe celelalte. Aşa, despre ascultare,
autorul zice : «Cei ce se supun cu simplitate în Domnul,
străbat drumul cel bun, necunoscînd în ei prin iscodire amănunţită,
viclenia dracilor» (Cuv. IV, capit. 12). De aceea
aproape despre fiecare treaptă autorul spune că cel ce o menţine
şi o desăvîrşeşte se poate desăvîrşi chiar şi numai prin
ea.
Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii - IX