Frumusețea și urâțenia Convorbiri duhovnicești despre artă și realitate (R1-3)
Descriere
Frumusețea și urâțenia Convorbiri duhovnicești despre artă și realitate
Frumusețea desăvârșită ni se dezvăluie în Hristos, Dumnezeu întrupat. Din punctul de vedere al unui creștin, Hristos dezvăluie desăvârșirea frumuseții umane și revelația frumuseții divine care îl umple. Pe de altă parte, creștinismul cere integritatea minții și a inimii, cere o atitudine morală, adică nu doar respectarea regulilor, ci o abordare care exclude ceea ce Andre Malraux numește pseudo-artă sau pseudo-frumusețe.
Adică fenomene distructive în sens moral, fiindcă frumusețea trebuie să fie mai mult decât o formă captivantă și atrăgătoare. Privind în urmă, mi-aș aminti o definiție grecească a omului desăvârșit care exista cu mult înainte de Malraux: καλὸς κἀγαθός care înseamnă „om frumos, bun și curajos” – imaginea ideală a viziunii creștine asupra frumuseții. Formele distructive din punct de vedere moral sunt inacceptabile pentru un creștin, deoarece sunt false în comparație cu o realitate mai profundăși mai autentică
CUPRINS
Prefață. De ce Eliot?.
Convorbirea I: Despre frumusețe și sens.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a II-a: Frumusețea și adevărul
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a III-a: Frumusețea și realitatea.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a IV-a: Sensul urâțeniei
Răspunsuri la întrebări
Despre autor.
Frumusețea și urâțenia Convorbiri duhovnicești despre artă și realitate
finții Părinți sunt acei autori de opere teologice a căror învățătură reflectă fidel doctrina Bisericii, au dus o viață sfântă, sunt recunoscuți de întreaga Biserică și au trăit până în anul 749 d.Hr., când a trecut la viața veșnică Sfântul Ioan Damaschin, ultimul Părinte bisericesc sau Sfânt Părinte. Prin urmare, apelativul de „Sfânt Părinte“ (> gr. πατήρ, πατéρες = părinte, părinți) , „Părinte al Bisericii“ sau „Părinte Bisericesc“ se cuvine, în mod strict, doar scriitorilor bisericești care îndeplinesc următoarele patru condiții: viață sfântă, învățătură de credință ortodoxă, aprobarea Bisericii, vechime , ultima condiție referindu-se la încadrarea autorului în limitele celor opt secole creștine.
Prin scrierile lor, Sfinții Părinți au răspuns nevoilor Bisericii din timpul în care au trăit, dar ele servesc și ca sursă de inspirație pentru cuvintele și faptele creștinilor de astăzi, dornici să găsească în ele o influență binefăcătoare.
Autoritatea Sfinților Părinți în sânul Bisericii nu se poate rezuma la importanța literar-istorică a scrierilor patristice, ci se referă mai ales la învățătura lor bisericească, bazată pe Sfânta Scriptură, pe Sfânta Tradiție, izvoare ale credinței . Părinții Bisericii „au știut să pună unele din problemele fundamentale ale teologiei în termeni care durează și astăzi“ . Printr-o citire atentă și smerită a operelor Sfinților Părinți, omul contemporan poate afla soluții la problemele și nedumeririle proprii, căci sfinții sunt modele de trăire creștină, înțelepciune și simplitate, iar cunoștințele lor teologice și adevărurile propovăduite de ei au fost unanim acceptate și admirate de întreaga Biserică. Așadar, Sfinții Părinți sunt extrem de „contemporani“ prin faptul că se adresează direct creștinilor din zilele noastre și oferă răspunsuri la întrebările esențiale ale omenirii. Prin scrierile lor, ei pun în mișcare viața sufletească a credincioșilor din toate timpurile și îi determină la fapte concrete, folositoare mântuirii.