Iannis cel nebun pentru Hristos. vol. 1 (R6-6)
Descriere
Iannis cel nebun pentru Hristos. vol. 1
„Nebunia pentru Hristos” rămâne una dintre cele mai înalte și frumoase forme de înfăptuire, întru sfințenie, a iubirii față de Dumnezeu, o depășire a tuturor modelelor de viață duhovnicească obișnuite și „căldicele”, vădind că dreptatea şi judecata lui Dumnezeu diferă foarte mult de cele ale oamenilor.
Aceste făpturi omenești, în aparenta lor nebunie, nu fac decât să se revolte împotriva păcatului și a uneltirilor celui viclean, spre a se dărui pe deplin lui Hristos, ca preț al bunei schimbări, după care însetează sufletul uman, în străfundurile sale, creștin.
Una dintre ele este și Iannis care, în Athena zilelor noastre, într-un cartier „civilizat”, asemenea celor pe care cu toții le cunoaștem, a reușit să preschimbe prin jertfa sa neobișnuită urâțenia vieții cotidiene, să trezească în inimile descumpănite și în conștiințele adormite sau pervertite nevoia și dorul de lumină...
Nu doar un extraordinar bestseller, ci un mod de viețuire pe care, alături de Hristos, îl putem avea cu toții, pregustând Împărăția încă de aici.
Iannis cel nebun pentru Hristos. vol. 1
Mergea aproape în fiecare zi la biserică. Duminica ajungea chiar şi înaintea preotului. Îşi aprindea lumânarea, se închina la sfintele icoane şi se aşeza la locul său în faţa intrării în biserică, făcând pe cerşetorul. Toţi banii pe care îi aduna, aşa cum mi-a destăinuit preotul, îi punea pe ascuns în cutia pentru săraci şi bătrâni. Într-o zi paraclisierul l-a văzut cum umbla la cutie şi a crezut că vrea să fure. A alergat îndată la preot şi i-a spus:
- Părinte, Iannis bagă mâna în cutie.
Preotul s-a apropiat cu atenţie şi s-a uitat pe ascuns. L-a văzut scoţând bani din buzunar şi punându-i în cutie.
- Ce faci aici, bre nebunule? a strigat la el.
Părinte, mi s-a găurit buzunarul şi, ca să nu cadă şi să-i pierd, îi arunc aici, ca să-i păzească Maica Domnului şi să-i dea celor mai săraci decât mine.
(Dionisie A. Makris, Iannis cel nebun pentru Hristos,