Îngerii și mântuirea noastră (R6-7)

8,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU ISMN
Disponibil in stoc

SKU
ISMN
Editura
Domeniu
Religie
Categorie
Povatuiri duhovnicesti
Autor
Sfântul Serafim al Dmitrovului
Editura
Sophia
An apariție
2021
Format
11/16
Pagini
112 pagini
ISBN
978-973-136-790-3
Traducator
Tănăsescu‑Vlas, Adrian

Descriere

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi învăţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi 
ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălța duhul nostru, care se clatină şi cade mereu. 
Sus – la îngeri – să avem inimile! 
Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim, 
episcopul Dmitrovului