Invierea lui Hristos - Temelia credintei noastre
Descriere
Învierea lui Hristos din morţi – fundamentul religiei creştine
Învierea Domnului ca fapt istoric şi fapt al revelaţiei dumnezeieşti
Pentru adevăraţii creştini, Învierea lui Hristos din morţi este faptul care fundamentează religia creştină şi fără de care credinţa lor ar fi lipsită de sens: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni XV, 14). S-a spus pe bună dreptate că „creştinismul este în chip esenţial resurecţionist sau nu este nimic“. Fără lumina Învierii – şi Naşterea şi Botezul şi Jertfa pe Cruce, deşi esenţiale operei răscumpărătoare, ar rămâne simple episoade izolate, particulare şi locale, lipsite de tainica semnificaţie pe care le-o încredinţase fiecăreia dintre ele, în opera de răscumpărare, Pronia divină. Fiind un eveniment unic care s-a petrecut în istorie, pentru care există mărturii grăitoare, Învierea Domnului nostru lisus Hristos rămâne totuşi un fapt copleşitor pentru minte, căci „învierea este paradoxul şi antinomia misterului creştin“. „Convingerea cu privire la Înviere nu o pot avea decât aceia care, prin viaţa lor, mărturisesc pe Hristos şi urmează Evangheliei, dar şi cei care refuză să primească acest adevăr, nu îl pot nega decât cu riscul de a se împotrivi evidenţei“. „Problema istoricităţii Învierii Mântuitorului a stârnit destule controverse, iar pe această temă s-a scris mult în literatura teologică occidentală. S-a spus că afirmarea Învierii lui Hristos se bazează pe un element de cercetare istorică şi un element de credinţă, iar acest lucru ar reprezenta un impas pentru o abordare dintr-o astfel de perspectivă“. „A trece în revistă încercările de aplecare a min- ţii unui istoric la zilele imediat următoare morţii lui Iisus înseamnă să intri într-un spaţiu cu multă nesiguranţă şi puţin succes, un loc unde unele informaţii fascinante apar, dar unde Cel Viu este de negăsit“. Dificultatea istoricului este dată şi de faptul că apariţiile lui Iisus Înviat nu par să prezinte în mod sigur nişte caracteristici care fac ca un obiect să fie real în sensul istoric al cuvântului. Prin natura lor, aceste „arătări“ necesită o dispoziţie de credinţă, ele produc credinţa ca o consecinţă a realităţii lor. Istoricitatea Învierii lui Hristos este pusă în discuţie, aşadar, datorită naturii Trupului Său Înviat, deoarece Iisus Înviat nu a fost reintegrat în mediul Său de viaţă biologică precum Lazăr din Betania sau ceilalţi înviaţi“.
Renumitul academician francez Jean Guitton afirmă că istoricitatea Învierii Mântuitorului poate fi susţinută dacă luăm în considerare două sensuri ale noţiunii de istoricitate. Dacă faptul istoric se defineşte ca „eveniment constatabil în mod universal“, atunci s-ar putea spune că „arătările“ lui Iisus Înviat nu aparţin istoriei, căci, chiar dacă „obiectul“ lor este un om cunoscut înainte de moartea Sa de către un număr mare de contemporani, Cel Înviat nu Se prezintă public tuturor, aşa cum a făcut-o înaintea procesului sau la Patima Sa. Istoria în sens strict nu poate să cunoască decât nişte evenimente constatabile de către toţi oamenii normali şi fără să oblige „o luare de cunoştinţă“ privilegiată (sens A). Dar această definiţie, oricât ar fi de exactă, este de-a dreptul îngustă, căci ea exclude dinainte istoricitatea evenimentelor care ar putea fi reale fără a fi totodată universabile, controlabile de către toţi. Desigur, în cea mai mare parte a cazurilor această definiţie este suficientă. Dar toată problema logică şi metafizică pusă de Înviere este aceea de a şti dacă nu este vorba, de fapt, de nişte realităţi temporale de ordin superior care să nu fie susceptibile de a fi percepute decât de nişte martori privilegiaţi (sens B).
Iti recomandam si Pelerinaj in Tara Sfanta pe urmele Mantuitorului Iisus Hristos