Izvorul rautatilor sau evenimente care au zguduit lumea (R12-4)

Descriere

Izvorul rautatilor

sau

Evenimente care au zguduit omenirea:

Potopul, Turnul Babel, pieirea Sodomei şi Gomorei, căderea Ierusalimului şi căderea Bizanţului

Greutăţile zilnice pe care le întâmpină omul în zilele vieţii sale, îl sileşte ca aşa, din când în când, să-şi caute ori să-şi facă anumite timpuri şi locuri unde să-şi recapete iarăşi puterile sufleteşti. Vremurile şi locurile de întărire sufletească sunt acelea în care se fac ospeţele duhovniceşti. De ospeţele acestea de reîmputernicire sufletească s-au folosit de-a lungul veacurilor trecute, de la strămoşii noştri Adam şi Eva şi până astăzi, toţi credincioşii lui Dumnezeu. Aceştia după ce aduceau jertfă sau prinos lui Dumnezeu din toate bunătăţile pământului; apoi se ospătau cu toţii, veselindu-se luminat, mulţumind şi lăudând pe Dumnezeu pentru binefacerile primite.
Aşa au făcut Sit, şi toţi propovăduitorii până la Noe (Hronograf). De la Noe până la Mântuitorul. Cei ce mâncau din daruri mai înainte de a jertfi Domnului erau nelegiuiţi, lepădaţi de Dumnezeu şi aspru pedepsiţi. Iisus Mântuitorul a păzit Legea şi a luat parte la ospeţe fără lăutari, jocuri şi cântări drăceşti; dând laudă Părintelui Ceresc şi lăsându-ne nouă pildă vie şi vrednică de urmat. Sfinţii Apostoli şi primii creştini încă făceau astfel de ospeţe duhovniceşti, numite şi Agape. Din vremurile acelea şi până azi, strămoşii, moşii, părinţii şi noi cei de azi – care suntem creştini – păstrăm aceste obiceiuri sfinte. Mai întâi aducem pârgă din toate câte ne dăruieşte Dumnezeu, la Altarul Domnului. Dăm la săraci – fraţii Domnului – şi apoi neospătăm şi noi dintr-însele mulţumind şi preamărind pe Dumnezeu care ni le-a dat.
Diavolul văzând că prin astfel de ospeţe şi petreceri minunate se proslăveşte Dumnezeu şi sufletele se reîmputernicesc, iar el rămâne batjocorit, s-a umplut de grijă şi de zavistie şi şi-a sfărâmat capul întrebuinţând toate mijloacele pentru a le transforma în ospeţe şi prăznuiri drăceşti cu cântece sataniceşti, jocuri, râsete, minciuni, beţii, sudalme şi alte blestemăţii. Ca împărat al întunericului şi-a recrutat şi el o oaste mare, mare, care să-i facă slujbele lui, să-i predice voile lui, să îndemne pe oameni a-i jertfi şi a i se închina lui. Începând cu Cain şi seminţia lui, diavolul, de atunci şi până azi, şi-a organizat o puternică armată care lucrează pentru întărirea împărăţiei lui diavoleşti.
Cu această oaste diavolească formată din oameni care s-au devotat lui, a pornit o aprigă luptă pentru a răsturna ospeţele şi praznicele duhovniceşti şi a aşeza în locul acestora, ospeţe pierzătoare de suflete şi prăznuiri drăceşti.

Lupta aceasta a cucerit mult teren, nu numai în popoarele păgâne, sau în poporul evreiesc; ci, chiar şi în poporul creştinesc.
Astăzi, de la naşterea creştinului şi până la moartea lui, dănţuiesc în jurul lui ospeţele şi prăznuirile drăceşti şi el într-însele. Aceste slujiri şi lucrări drăceşti în toate vremurile precum şi azi, a vărsat mult întuneric, necunoştinţă, indiferentism religios, sacrilegii şi apostazii în fiinţa creştinismului. Dacă cercetăm Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, precum şi scrierile istoricilor din toate vremurile, găsim că ospeţele şi praznicele acestea diavoleşti au adus un mare prăpăd între neamuri, popoare, cetăţi, sate, familii şi oameni. Sumedenii după sumedenii de oameni au fost prăbuşiţi în infern prin aceste pârghii drăceşti.
Aceste slujiri diavoleşti au pustiit neamurile, unele după altele.
Aceste slujiri drăceşti au umilit şi nimicit puternica împărăţie romană. Acestea au aruncat lanţurile robiei asupra bizantinilor şi a celorlalţi creştini europeni căzuţi sub jugul turcilor. Acestea ne-au băgat şi grumajii noştri în jugul vrăjmaşilor noştri. Acestea ne-au băgat azi cu capul în buzunarul străinilor. Acestea ne macină astăzi libertatea, progresul şi pacea noastră.
Acestea sunt nişte boli ciumate care periclitează existenţa neamului nostru, după cum au periclitat şi nimicit şi alte neamuri care au fost, şi azi nu mai sunt. Cei ce vor să se încredinţeze de adevăr, să citească cu luare aminte cele ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, le punem aici înainte. Cei ce nu se vor îndestula cu acestea să privească cu atenţie în lumea aceasta şi se vor convinge de adevăr. Iar care nici aşa nu va vrea să se plece adevărurilor acestora, lovească-se de pragurile acestea, ca să cunoască la perfecţie aceste adevăruri aşternute aici.
„Luaţi aminte de voi înşivă – zice Domnul – ca să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia şi cu grijile lumii, şi fără de veste să vină asupra voastră ziua aceea“ (Lc. 21, 34). Căci vai, celor ce sunt sătui şi râd acum, că vor fi flămânzi, şi vor plânge şi se vor tângui în vecii vecilor. Să luăm aminte la cele ce ne stau înainte, pentru a scăpa de osânda iadului şi a ne ferici pe veşnicie, învrednicindu-ne prin o viaţă trăită cu Domnul Iisus Hristos aici, să vieţuim cu El în împărăţia Cerurilor în eternitate. Amin.

Cel mai mic între muritori
NICODIM MĂNDIŢĂ
Ieromonah 1929