Judecata particulara
Descriere
Judecata Particulara
Așa cum ne-am format în sânul mamelor noastre, întregi ori infirmi, așa am și venit ân lumea aceasta. Așijderea precum ne-am format aici în lumea asta trecătoare, pentru iad ori pentru rai, așa vom fi în veșnicie în viața de dincolo de mormânt: în iad ori în Rai. - Protos. Nicodim Mandita
Judecata Particulara
PRECUVÂNTARE
Cu Atotputernicia şi Atotînțelepciunea pururea Binecuvântatului Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, toate s-au făcut şi se fac bune foarte (Fac. 1/2).
După căderea protopărinţilor noştri Eva şi Adam în păcatul neascultării, omenirea - urmaşii lor - moştenind păcatul strămoşesc, o parte mai mică a mers după Dumnezeu, însă tot şchiopătând.
Cealaltă parte, partea cea mai mare, s-a cufundat în întunericul idolatriei, în vicii, în sălbăticii infernale, în slujbele dracilor (Ps. 105, 35-43).
Omenirea - cei bunişori şi cei răi, drepții cu păcătoşii - s-au rivalizat în Biserica Vechiului şi Noului Testament ca ziua cu noaptea în decembrie, ca lumina cu întunericul.
În vremile acestea de apoi am văzut adeseori slăbind sentimentul religios, credinţa multora oscilând, favorizând trinitatea apocaliptică a balaurului, Antihristului şi profetului mincinos (Apoc. 13; 20-10).
Am văzut şi vedem zilnic favorizându-se: indiferentismul, materialismul şi anarhismul. Acea triadă întotdeauna ameninţă să ucidă în omenire roadele cele mai binefăcătoare ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa adevărată, blândeţele, înfrânarea poftelor (Gal: 5 22-23).
E drept că ştiinţa a făcut mari progrese. Omul modern cu telefon, telegraful, telegrafia fără fir, radio şi televiziunea, vorbesc şi ascultă ce se vorbeşte, cîntă şi predică în mari depărtări, peste mări şi ţări, pe cealaltă parte a pământului, călătoreşte cu maşini pe pământ, cu vapoare pe ape, cu aparate zburătoare în văzduh cu viteza sunetului (şi supersonic), cu telescopul scrutează tăria cerului şi progresează în multe ştiinţe.
Judecata Particulara
Totuși, știința fără adevărata credinţă retrogradează pe oameni la înrudirea cu feluritele vietăţi ale pământului, până la asemănarea cu dobitoacele fără de suflet, fără viaţă după despărțirea de trup, fără învierea obștească, fără viață veșnică.
Aceasta o adeverește și Dumnezeiasca Scriptură, zicând: ”Omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte (pieritoare, capii) și s-a asemănat lor”.
Așa-i soarta lor! Așa-i nebunia lor! Și tot așa-i și soarta celor ce urmează cuvintele lor (Ps. 48, 12-21). Privitor la acea decădere josnică, Psalmistul strigă mereu:
”Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu... Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut în meşteşuguri. Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul. Clătească-se toate temeliile pămîntului ..." (Ps. 13/ 1-3; 81, 5).
Şi într-adevăr, că se clătesc unde predomină întunericul necredinței.
Cu totul altfel este unde predomină adevărata credinţă luminătoare sufletelor. Creştinii predominați de aceasta se află în bucuriile luminii şi în viața aceasta și în cea viitoare.
În toate vremile, multe popoare cufundate în întunericul idolatriei, păstrând câte o părticică de credinţă în unicul Dumnezeu, credeau că au un suflet cu care vor trăi dincolo de mormânt.
Egiptenii, babilonenii, vechii greci, romanii, perşii şi arabii, unele popoare africane şi americane, într-un chip sau în altul, credeau în nemurirea sufletelor, în viața veşnică, în prelungirea vieţii dincolo de mormânt.
Credința aceasta văzută umbros în Biserica Vechiului Testament, s-a arătat clar, luminat, mai desăvârşit în Biserica Noului Testament, după învierea fiicei lui Iair, fiul văduvei din Nain, a lui Lazăr, a multor sfinți în vremea morţii Mântuitorului pe Cruce și a Învierii Lui din mormînt.
Aceasta o adeverește şi mulţimea morţilor înviați de anumiţi Sfinți în cursul vremilor apostolice şi patristice.
Hristos a înviat cu adevărat, deci şi noi toţi vom învia cu adevărat. Moartea noastră a oamenilor nu este pieire, ci o trecere la nemurire.
Sf. Ap. Pavel argumentează învierea tuturor morţilor, de la primul până la ultimul om mort pe pămînt, cu pilda seminţelor semănate, zicînd: "Ceea ce se seamănă nu înviază de nu va muri” (1 Cor. 15, 36-48).
Judecata Particulara
Grăunţele semănate în pămînt şi putrezind, păstrează în ele nealterat colţul - germenele - viitoarei plante, identic cu aceea din care şi-a luat fiinţa, naşterea şi creşterea.
Astfel, precum grăunţele aruncate în pămînt ce putrezesc acolo, astfel și oamenii, îngropându-se și putrezind în pământ, înviază la învierea obștească, se prefac în niște ființe omenești excelente, cu noi haine – trupuri – spirituale, identice cu oamenii care au murit.
Toţi vor fi aceiaşi oameni, dar: nestricăcioşi, nemuritori. Aici se adeveresc cuvintele Apostolului: ”Precum printr-un om – Adam - a venit moartea, tot aşa printr-un Om - Hristos - a venit învierea morţilor.
Deci, precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia... Omul dintâi a fost cel pământesc, Omul cel de-al doilea este Domnul din ceruri.
Cum a fost cel pământesc, aşa şi cei pământeşti şi precum este Cel Ceresc, aşa şi cei cereşti.
Deci, precum am purtat chipul celui pământesc (Adam), aşijderea să purtăm şi chipul Celui Ceresc (Hristos)" (I Cor. 15, 12-23; 47-49).
O dovadă grăitoare despre existenţa sufletelor omeneşti după moarte, este arătarea sufletelor oamenilor morţi din lumea cealaltă, celor vii de pe pământ.
Cu voinţa lui Dumnezeu, adeseori s-a întâmplat în lumea noastră creştinească, ca Sufletele morţilor să se arate oamenilor vii de pe pământ.
Aceasta s-a făcut începând cu marii Prooroci Moise şi Ilie, care s-au arătat în slavă sus, deasupra muntelui Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului, când au vorbit cu El despre ieşirea Lui din viaţa aceasta (Lc. 9, 30-33).
Sunt o mulţime de arătări când Suflete ale repausaţilor, fie din cer, fie din iad, s-au arătat celor vii de pe pământ. Despre unele din acestea vom arăta şi în această carte.
Privind cu atenţie în univers, ne încredinţăm că viaţa omului nu se termină aici pe pământ (cum susţin - nebuneşte mulţi rătăciţi), ci se prelungeşte în veşnicie.
În lumea largă - scrie repausatul Ierarh rus Filaret – nu poţi găsi nici un exemplu, nici un indiciu, nici o dovadă de nimicirea vreunui lucru cât de mic; nu este care să nu fi pregătit viitorul; nu este sfârşit care să nu arate începutul;
fiecare viaţă particulară, când se coboară în propriul ei mormânt, nu lasă în el decât anterioara ei haină învechită, iar ea se înalță în marele domeniu al vieții nevăzute, pentru ca iarăşi să se arate în haină nouă, uneori mai bună şi mai desăvârşită.
Judecata Particulara
Soarele apune pentru ca din nou să răsară. Stelele dispar dimineaţa pentru ochii noştri, iar seara reapar.
Timpurile se sfîrşesc şi se încep. Sunetele care încetează, înviază în ecouri. Fluviile se înmormântează în mare și înviază în izvoare. Întreaga lume a plantelor moare toamna şi înviază primăvara.
Sămânţa moare în pământ şi înviază ca iarbă sau copac. Viermele târâtor moare şi înviază aripatul flutur.
Viaţa păsării se îngroapă în oul neînsufleţit şi iarăşi din el înviază.
Dacă creaturile inferioare se distrug pentru reconstruire, mor pentru o nouă viaţă; apoi oare omul, care-i coroana pământului şi oglinda cerului, va cădea oare în mormânt numai pentru aceea ca să se risipească în pulbere, mai desnădăjduit decât viermele, mai fără rost decât grăuntele de muştar...?
Acestea toate ne grăiesc clar (Ps. 18, l/10) că oamenii trăiesc, supravieţuiesc și după moartea trupurilor lor.
Aceasta ne-o adevereşte foarte lămurit chiar Mîntuitorul Hristos Dumnezeu-Omul, zicînd: ”Vine ceasul când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi vor învia...
Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii; iar cei ce au făcut cele rele întru învierea judecăţii" (Ioan 5, 25-29).
Judecata Particulara
"Eu sunt învierea şi Viaţa. Cel ce crede în Mine, de va şi muri, va trăi, și toţi cei ce trăiesc şi cred Mie nu vor muri în veci" (Ioan 11, 25-26).
Din cele arătate reiese clar că: Sufletele oamenilor, Sfinţi şi păcătoşi, şi după moartea trupurilor lor vieţuiesc pururea.
Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, Care a înmulţit cele cinci pâini şi cei doi peşti și a săturat cinci mii de bărbaţi, plus femeile şi copiii, care s-au adunat - 12 coşuri pline cu fărâmituri (Mt. 14, 15-21), să înmulţească înţelegerea şi bunele cunoştinţi creştineşti ale cititorilor şi ascultătorilor acestei cărţi, ca să se folosească şi să se îndesluleze pe sine şi pe aproapele lor, vremelnic şi veşnic.
"Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu noi toţi, fraţilor. Amin" (2 Cor. 13, 14).
Praznicul Schimbării Domnului la Față 6 aug 1970
Cel mai mic între iereii-monahi Nicodim Măndiţă Protosinghel