Lucrarea de taina a Rugaciunii lui Iisus (R6-3)

20,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU LDTR
Disponibil in stoc

Descriere

Lucrarea de taina a Rugaciunii lui Iisus

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

De la învăţături şi îndrumări practice până la descrierea unor stări duhovniceşti pe care foarte rar se întâmplă ca cineva să le atingă şi cu atât mai mult să mărturisească în scris despre ele, această carte vă dă o perspectivă completă asupra vestitei „lucrări a minţii”, comoara cea mai de preţ a ascetismului ortodox.
Între delicata mireasmă de smerenie a ascetului necunoscut de la Noul Athos, apa vie care curge, prin Stareţul Gherman, din izvorul ce nu cunoaşte rătăcire al Optinei şi uimitoarele revărsări de har ale Sfântului Vasilisc Siberianul, între bucuria aflării sfatului preţios şi adâncul cutremur pe care îl stârnesc trăirile nelumeşti ale Sfinţilor, smeriţi-vă. Învăţaţi. Trudiţi. Rodiţi bucurie nepământească.
Vă aşteaptă lumea nesfârşită a rugăciunii.

Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” are două puncte de sprijin: cel dogmatic – recunoaşterea Dumnezeirii lui Hristos –, şi cel de cerere – rugăciunea pentru mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, mărturisirea credinţei în Hristos este legată de mărturisirea neputinţei noastre de a fi mântuiţi doar prin puterea noastră. Aceasta spune totul, şi întreaga luptă a creştinului îşi are temelia pe aceste două lucruri: credinţa în Hristos şi cunoştinţa păcătoşeniei noastre. Astfel, Rugăciunea lui Iisus arată în câteva cuvinte toată strădania credinciosului şi sintetizează întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii noastre Ortodoxe.


Ajungem la această îndoită cunoaştere prin Rugăciunea lui Iisus. Sfântul Maxim arată că patima mândriei stă în a nu lua în seamă două lucruri: a nu lua în seamă puterea dumnezeiască şi slăbiciunea omenească. Şi această dublă nesocotinţă dă naştere unei „minţi dezordonate”. Prin urmare, cel mândru este omul nesocotinţei, în timp ce, dimpotrivă, cel smerit este omul îndoitei cunoaşteri. Ultimul îşi cunoaşte propria slăbiciune şi puterea lui Hristos. Aşadar, prin Rugăciunea lui Iisus noi cunoaştem şi mărturisim puterea lui Hristos (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu) şi propria noastră slăbiciune (miluieşte-mă pe mine, păcătosul). Atingem în acest fel starea binecuvântată a smereniei. Unde este smerenia este şi harul lui Hristos, şi acest har este Împărăţia Cerurilor. Vezi atunci valoarea rugăciunii lui Iisus? Vezi că putem câştiga Împărăţia Cerurilor prin puterea ei?


Lucrarea de taina a Rugaciunii lui Iisus