Lupta pentru smerenie si pocainta
Descriere
Lupta pentru smerenie si pocainta Despre Parintele Proclu putem afla ca: (numele de botez Gheorghe), s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. A fost închinoviat la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, la data de 1 noiembrie 1948. A fost trimis în 1949, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale de aici. Părintele a ucenicit pe lângă mari stareți ai monahismului românesc: arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie Olaru. Experiența duhovnicească a părintelui Proclu s-a îmbogățit și prin viața sa de retragere. După Decretul 410 din 1959, cu binecuvântarea părintelui Cleopa, duhovnicul său, părintele Proclu a ales viața de liniște. Zeci de ani, părintele a trăit în simplitate, într-o căsuță de la marginea satului Mitocu Bălan.
Deși a fost un om simplu, avea o măreție evanghelică. Întreaga lui viață a fost străbătută de dragostea și jertfa sa față de Dumnezeu și față de oameni. Format la Universitatea pustiei, părintele Proclu a fost cu adevărat un monah cu o profundă sensibilitate lăuntrică, o frumoasă curăție a sufletului și a trupului, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni și împodobit cu cea mai adâncă smerenie și rugăciune. Urmând calea monahismului încă de la o vârstă fragedă, s-a adăpat din cugetul bisericesc autentic și din modul de viață anahoretic cu toată ființa sa, ferindu-se de ceea ce era împotriva voii lui Dumnezeu și fiind întru totul dăruit Lui. Nevoința rugăciunii de noapte și-a păstrat-o până la moarte. Postea îndelung, făcea multe metanii, își încălzea inima în rugăciune, dăruindu-se în iubire cu totul lui Dumnezeu și slujirii omului. Plângea zile în șir. Îl citea mereu pe Sfântul Isaac Sirul, cu ale cărui cuvinte dulci se hrănea. A fost ofrandă desăvârșită către Dumnezeu!
A rămas un gol în cei ca mine, în noi toți care am fost binecuvântați să-l cunoaștem. A lăsat în urmă ceva, acel ceva pe care mulți îl caută, mulți îl doresc și prea puțin îl găsim în această Vale a plângerii. E dragostea de Dumnezeu și de oameni la cote înălțătoare, e esența credinței, e totul. Părintele Proclu dădea sfaturi tuturor, îi ajuta pe toți: monahi, ieromonahi, stareți, starețe, preoți de mir, credincioși, mireni, chiar și oameni rătăciți care aveau nevoie de ajutor, pentru fiecare avea un cuvânt de folos. Răspunsurile sale erau pline de lumină și de putere. Insista pe rugăciunea către Mântuitorul, pe care se cuvine să o facem continuu sau cât mai des.
(Preot Nicău Nicolae)
Lupta pentru smerenie si pocainta