Luxul si impodobirile ruineaza sufletul (R12-2)
Descriere
Luxul si impodobirile ruineaza sufletul
Vremurile grele prin care trecem, feuritele strâmtori care ne presează, obligațiile de creștini și datoriile de cetățeni Români, adeseori ne silesc să privim înapoi la viața petrecută și să observăm cu atenție la virtuțile mult folositoare pe care să le păstrăm, dezvoltându-le și la viciile păgubitoare, contra cărora să luptăm spre a le smulge din ființa neamului nostru.
Unul dintre viciile care a păgubit mult neamul nostru, sugând ca o lipitoare agonisita și vlaga românului, este moda cu luxul, împodobirile, înzorzonările, sluțirile și feluritele împopoțonări.
Moda, luxul și împodobirile acestea deșarte, au secătuit mulți bogați români, a făcut pe mulți funcționari (și funcționare) săraci, să-și amaneteze leafa pe luni de zile înainte, spre a putea face față în lume după moda zilei și așa, unii dintr-înșii sărăcind, nealimentându-se omenește, au căzut în felurite boli și s-au pierdut în mizerie.
Luxul si impodobirile ruineaza sufletul
Un ţăran se duse la câmp cu fiul său mititel, Gavriil, ca să vadă dacă s-a copt grâul îndeajuns. „Uite tată!” – zise băiatul neumblat – unele spice, ce sus îşi ţin capetele.
Astea se vede că sunt de soi mai ales.
Cele care se pleacă aşa tare pe lângă acestea, sunt de bună seamă cu mult mai rele şi mai de rând”. Tatăl copilului rupse atunci câteva spice şi-i zise: „Nepriceputule copil, ia vezi spicul acesta care îşi ridică sus capul, e numai praf şi goliciune; iar spicul acesta care se pleacă cu atâta sfială e plin de cele mai frumoase grăunţe.
Capul prea sus înălţat, nu-i cu roade încărcat.
Cuvântul lui Dumnezeu, care-i dreptarul Sfintei Biserici, hotărăşte cu putere tuturor oamenilor a se feri ca de moarte şi pieire de păcatul împodobirilor deşarte.
Cel care umblă după dreptarul acesta, merge pe calea vieţii; iar cei care-l nesocotesc, se prăbuşesc în multe dureri, sărăcie şi pierzare.
„Înţeleptul temându-se, se fereşte de rău; iar cel fără de minte nădăjduindu-se în sine, se amestecă cu cei fărădelege” (Pildele lui Solomon 14, 16).
Acestea sunt cuvintele cele grăite de Duhul Sfânt prin gura lui Solomon.
El ne învaţă cu acestea că e de datoria chiar şi a oamenilor înţelepţi să se teamă şi să se ferească de pricinile răutăţilor, ca să nu cadă din cele pricinuite şi în fapte.
Să se teamă de rădăcini, ca să nu se încurce în ramuri. Să se teamă de cele mici, ca să nu cadă în cele mari.
Oamenii nebuni însă, fac tot împotrivă. Ei bizuindu-se în puterea lor, defaimă pricinile răutăţilor şi cad în împlinirea cu lucrul.
Defaimă pe cele mici şi se stăpânesc de cele mari. De multe ori însă, şi de cele mici pe care le defaimă, se defaimă dimpotrivă şi ei, şi se stăpânesc de ele.
Aceasta o arată paremiastul, zicând: „Cel ce nu bagă în seamă lucrul, nebăgase-va în seamă de el; iar cel ce se teme de poruncă, acela este sănătos” (Pildele lui Solomon 13, 13).
Sunt mulţi creştini şi creştine care poate că nu voiesc cu toată inima să curvească şi să preacurvească, dar voiesc să se împodobească cu haine, voiesc să poarte cu ei parfumuri şi mirosuri, voiesc să pună dresuri pe faţă şi să privească cu iscodire frumuseţi străine, şi aşa, din acestea ajung la acelea şi cad în curvii şi în preacurvii; din cele de voie, în cele fără de voie şi din acelea pe care le voiesc, ajung la acelea pe care nu le voiesc.
Mare înşelăciune şi meşteşug al diavolului mai este şi acesta cu care strică şi pierde sufletele creştinilor.
El şopteşte creştinilor şi le zice că nu e lucru rău a întrebuinţa împodobirea hainelor, purtarea parfumurilor, dresul cu pudre şi privirea cu iscodire, cu scop ca să-i amăgească şi să-i arunce în fapta curviei, a preacurviei şi ale altor necurăţii.
Fiindcă acestea sunt pricinile, iar curviile şi preacurviile sunt faptele şi săvârşirile; acestea sunt rădăcinile şi acelea ramurile; acestea sunt cele mici, iar acelea cele mari; acestea sunt căile cele socotite drepte care duc către acelea, iar acelea sunt sfârşitul acestor căi prăpăstioase care duc la iad.
„Este cale care se pare oamenilor dreaptă, iar sfârşitul ei duce în fundul iadului” (Pildele lui Solomon 14, 12).
Pentru aceasta şi eu am hotărât aici, fraţilor, să vă descopăr această înşelăciune mare şi vătămătoare de suflet a diavolului, pe care cei mai mulţi nu o pricep, şi prin urmare să vă arăt că nu se cade a întrebuinţa creştinii nici una din cele zise mai sus, şi luaţi aminte ca să înţelegeţi.
Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur) încă zice despre femeile cele ce se împodobesc, acestea:
„Ce zici? Vii ca să te rogi lui Dumnezeu împodobită cu haine aurite şi cu împletituri? Oare pentru ca să joci ai venit? Ai venit să te rogi şi să ceri iertare păcatelor şi, rugându-te Stăpânului să-L faci pe El milostiv, de ce te împodobeşti?
Acestea nu sunt forme ale celei ce se roagă. Cum vei putea să suspini? Cum poţi a lăcrima? Cum a te ruga întins îmbrăcată într-un chip ca acesta?
Acestea sunt ale actriţelor şi ale jucătoarelor, iar femeii celei cinstite nici una din acestea nu i se cuvine...” (Omilia 8 la această epistolă către Timotei).
(Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011)