Mantia purpurie O poveste despre crestinii primelor veacuri

Descriere

Mantia purpurie. Romanul aduce la viaţă povestea unor oameni ca noi, puşi la un moment dat să aleagă între confortul trecător al lumii acesteia, cu toată slava ei deşartă, şi slava veşnică a vieţii viitoare.
Autoarea zugrăvește cu talent imaginea unei epoci de o mare adâncime duhovnicească, ale cărei roade sunt mucenicii Bisericii primelor veacuri. Firul epic surprinde subtil trezirea duhovnicească a eroilor şi urcuşul lor spre Cer în mijlocul unei societăţi care, neprimindu‑L pe adevăratul Dumnezeu, este cuprinsă de haos, confuzie generală şi frică.
Cu toate că acţiunea romanului se petrece în Antichitate, în Imperiul Roman, întâmplările nu sunt deloc străine de atmosfera și contextul „imperiului global” al secolului al XXI‑lea.

Mantii purpurii, de oameni făcute,
cum vă prefaceți în nimic,
ca toate cele ale lumii acesteia!

Despre aceeasi tema...

Toţi Patriarhii, de la început au trăit nouă sute de ani sau pe aproape, ceea ce e de neînchipuit pentru noi, care cu mare greutate ajungem la optzeci sau nouăzeci de ani, lucru statornicit pentru omenire încă înainte de vremurile Psalmistului David. Critica raţionalistă e ispitită aici să „reinterpreteze” textul. Dar toţi Sfinţii Părinţi îl primesc întocmai cum este scris: oamenii din vremile acelea, în primele veacuri de după facere, erau cu adevărat foarte deosebiţi trupeşte de noi. În capitolul trei am vorbit puţin despre climatul lumii de dinainte de Potop, când nu exista curcubeu din pricina tăriei de abur ce încingea pământul, dând un climat temperat şi filtrând radiaţia vătămătoare. Pe-atunci, viaţa era cu adevărat deosebită (şi chiar Raiul era încă vizibil, aşa cum am văzut), iar dacă lăsăm deoparte prejudecăţile dobândite din ilustraţiile cu primitivii locuitori ai peşterilor din epoca de piatră, nu avem nici un motiv să nu acceptăm acest fapt.

A doua întrebare priveşte genealogia însăşi: de ce era atât de însemnată, încât să fie păstrată? Întrucât teoria evoluţiei are nevoie de câteva sute de mii de ani de istorie a omenirii, criticii raţionalişti sunt siliţi să reinterpreteze genealogia de faţă, fie afirmând că în ea se cuprind intervale de mii de ani, fie cel puţin că unii dintre Patriarhi nu au fost nicidecum persoane reale, ci simple nume semnificând epoci întinse. Dacă este aşa, atunci desigur că nu avem aici nici un fel de genealogie.