Ne vorbeste Parintele Daniel de la Rarau vol. 1 (R12-8)

24,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU NVPD1

SKU
NVPD1
Editura
Editura
Agapis
Format
A5
Pagini
288
Descriere scurta

- Cum se poate înfăptui unirea Bisericilor?
- Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întemeiat prin Întrupare, Jertfă, Înviere, Înălţare de-a dreapta Tatălui şi trimiterea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii (Faptele Ap. 2,3), o singură Biserică Dumnezeiască, care este trupul mistic al lui Hristos, al cărui cap este (Efeseni 1, 22-23). Creştinii se despart de Hristos prin păcate, iar păcate sunt şi ereziile. Biserica Catolică s-a despărţit prin erezie, în anul 1054 de Biserica întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos. Din Biserica catolică au apărut alte culte protestante. Celelate culte au fost întemeiate de oameni cu putere satanică, pentru că nu are omul putere firească să rătăcească sute de milioane de oameni.
Revenirea la Hristos, la Biserica Dumnezeiască, se face prin pocăinţă, spovedanie, Împărtăşirea cu Harul Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine. Unirea Bisericilor nu se face prin unirea membrilor cultelor între ei în duhul mândriei, al slavei deşarte, ereziilor, al dragostei omeneşti. Cei care vor să vină la Biserica Dumnezeiască a lui Hristos, trebuie să fie chemeţi de Dumnezeu Tatăl (Ioan 6,44), să doreasca acest lucru, să-şi insuşească învăţătura de credinţă ortodoxă, să se pocăiască, să-şi curăţe inima de păcate cu Harul Duhului Sfânt prezent în Sfintele Taine şi astfel se vor uni prin Duhul Sfânt cu Hristos.

Descriere

Credinţa şi minunile
dumnezeieşti
(Î): Ce este credinţa adevărată în Dumnezeu?
(R): Credinţa adevărată este un dar dumnezeiesc
(Romani 12, 3; Efeseni 2, 8), însoţit de efortul omului de a-L
cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se asemăna cu Dumnezeu
prin sfinţenie, care se obţine prin practicarea virtuţilor.
Credinţa implică şi voinţă, simţ interior şi efort: De poţi
crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Marcu 9, 23).
„Credinţa creştină e condiţia esenţială în mântuire, este
mijlocul, modul sau calea prin care noi primim Harul Divin,
care ni se dă prin Hristos, pentru a conlucra cu el, mântuirea
subiectivă fiind o sinergie (împreună-lucrare) a Harului
primit, cu credinţa care-l acceptă, şi cu faptele bune care
concretizează acest sinergism.
Credinţa este răspunsul nostru la chemarea lui
Dumnezeu şi a lui Hristos şi la oferirea Harului Său.
(Î): De câte feluri este credinţa?
(R): Există opt feluri de credinţă.
1. Credinţa cunoscătoare (credinţa teoretică) pe care
o au şi diavolii, pentru că diavolii, cunoscând puterea lui
Dumnezeu, cred şi se cutremură (Iacob 2, 19).
2. Credinţa lucrătoare, adică credinţa care este urmată
de fapte bune creştineşti (Galateni 5, 6). „Credinţa vie, lucrătoare,
este o virtute, când e susţinută cu efort şi voinţă de desăvîrşire, de trăire în Hristos şi cu Hristos. În acest sens,
credinţa este prima dintre cele trei virtuţi teologice: credinţa,
nădejdea şi dragostea (I Corinteni 13, 13).
O «credinţă moartă“ este nelucrătoare: «credinţa fără
fapte este moartă“ (Iacov, 2, 20), teză neacceptată de
protestanţi“1.
3. Credinţa îndoielnică sau puţină, pentru care a zis
Mântuitorul Iisus Hristos Sfântului Apostol Petru: Puţin credinciosule,
pentru ce te-ai îndoit (Matei 14, 31).
4. Credinţa făţarnică, pe care Mântuitorul Iisus Hristos
de atâtea ori a mustrat-o în faţa cărturarilor şi a fariseilor
(Matei 23, 13 – 29).
5. Credinţa bigotă (bolnavă, fanatică) sau mai bine-zis
nelămurită (II Timotei 3, 8). Aceasta este o credinţă superficială
a celor ce cred în viziuni false, vedenii false, descântece,
ghicitorii, vrăji.
6. Credinţa rătăcitoare, pe care o au sectarii şi ereticii.
Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura
sănătoasă ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi
învăţători după poftele lor, şi vor întoarce auzul de la adevăr
şi se vor abate către basme (II Timotei 4, 3-4; I Timotei 1,
3; 1, 20; 4, 1-2).
Despre aceştia, Sfântul Apostol Pavel zice: Mereu învăţând
şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului…
oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă
(II Timotei 3, 7-8).
7. Credinţa păgână, care nu are nimic din adevărul
credinţei ortodoxe şi aparţine popoarelor care nu cred în
Evanghelie şi în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii (II Timotei 3,
8). Despre aceştia, Sfântul Apostol Petru ne învaţă:… între
voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat,
îşi vor aduce lor grabnică pieire (II Petru 2, 1). Dar
Duhul grăieşte lămurit că-n vremile cele de apoi, unii se vor
îndepărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare
şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi,
înfieraţi în cugetul lor (ITimotei 4, 1-2). Aceştia sunt
toţi sectarii care nu mărturisesc învăţătura de credinţă, conform
Crezului Ortodox.
Sfântul Apostol Pavel îl învaţă pe Timotei: Iar de basmele
cele lumeşti şi băbeşti fereşte-te, şi deprinde-te cu dreapta
credinţă. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar
dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa
vieţii de acum şi a celei ce va să vină (I Timotei 4, 6-8).
Iar tesalonicenilor le spune:…să ne izbăvim de oamenii
nesocotiţi şi vicleni, căci credinţa nu le e dată tuturor (II
Tesaloniceni 3, 2).
8. „De asemenea se aminteşte de o credinţă diavolească,
fiindcă şi demonii cred şi se cutremură (Iacov, 2, 19).
Ei Îl şi recunosc pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu şi ca Drept
Judecător (Marcu, 1, 24; 5, 7; Faptele Ap., 19, 15). Credeau
în El, dar lucrau împotriva Lui. Aşa este şi credinţa tuturor
celor care, chiar crezând, lucrează împotriva lui Hristos şi a
Bisericii rânduite de El“2.