Pachet promotional Cele zece porunci explicate (R12-9)
Descriere
Pachet promoțional Cele zece porunci explicate pe intelesul tuturor
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca I Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca II Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca III Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca IV Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca V Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca VI Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca VII Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca VIII Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca IX Click aici pentru a vizualiza cartea!
Cele zece porunci explicate pe înțelesul tuturor Porunca X Click aici pentru a vizualiza cartea!
Sfântul Apostol Pavel scriind romanilor le spune că „până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege“ (V, 13), iar „Legea a intrat şi ea ca să se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul“ (V, 20).
Păstrând cadrele teologhisirii pauline putem afirma că prezenţa Decalogului în istoria poporului ales reprezintă o veritabilă orânduire în cadrul unor limite precis trasate. Scriptura Vechiului Testament cunoaşte rânduieli care să asigure o unitate şi o conştiinţă de popor ales, dar cele Zece porunci se dovedesc a nu fi supuse istoriei şi contextului de aplicare.
Decalogul asigură astfel conştiinţa unităţii de neam, a apartenenţei la o structură etnică bine definită, fundamentând valoarea socialului în drumul desăvârşirii. Omul, în dimensiunea pământească a existenţei sale, se raportează la Dumnezeu şi la aproapele său. Prezenţa celor Zece porunci arată fiecăruia că este posibilă căderea, dar în această cădere este posibilă îndreptarea. În acest context apare în mod clar definit faptul că Dumnezeu este Persoană care se descoperă în prezenţa unor legi a căror respectare face posibilă buna convieţuire socială, dar în cadrele unui monoteism absolut: „Hotărârile şi legile care vă învăţ Eu astăzi să le păziţi, ca să fiţi vii“ (Deuteronom IV, 1). De fapt monoteismul este sursa relaţiei cu Dumnezeu şi nu cu orice dumnezeu: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-am scos din pământul Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“ (Deuteronom V, 6-7).
Ca şi urmaşi ai Noului Legământ, creştinii înţeleg Decalogul aşa cum a fost prezentat de Mântuitorul Hristos în diverse contexte ale activităţii Sale. În discuţia cu tânărul bogat, Mântuitorul asigură viaţa veşnică de raportarea la şi de respectarea celor zece porunci: „Bunule învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei XIX, 16-19). Noutatea interpretării Decalogului vine din raportarea la „iubirea aproapelui“ precum propriul sine. S-ar putea crede că centrul de greutate nu mai este Dumnezeu ci omul. Putem crede lucrul acesta pentru că Dumnezeu S-a făcut om. Astfel singura lege de viaţă este iubirea.
Unitatea, chiar şi cea lăuntrică nu poate fi posibilă fără raportarea la o formă de legiuire. A şti poate fi folositor într-o ecuaţie a discursului despre veşnicie; poate fi în schimb şi o povară în a da un răspuns care să facă posibilă şederea de-a dreapta lui Dumnezeu.
De aceea şi Moise a subliniat: „ascultă, Israele, poruncile şi legile pe care le voi rosti Eu astăzi în auzul urechilor voastre: învăţaţi-le şi siliţi-vă să le pliniţi“ (Deuteronom V, 1).
Prezentarea de faţa a Decalogului poate fi asimilată unui adevărat catehism scris de teologi de marcă şi de părinţi duhovniceşti care fac posibilă prima parte a cuvintelor lui Moise: „învăţaţi-le …“ ca parte a împlinirii. Nu poţi împlini ceva ce nu ştii sau nu ai făcut posibilă cunoştinţa. De aceea, aprofundarea semnificaţiilor celor zece porunci ne oferă o mai bună cunoaştere a lor, spre împlinirea lor şi spre a avea viaţa veşnică.
Binecuvântăm apariţia acestor volume şi nădăjduim ca silinţa împlinirii poruncilor să fie cu însutit rod duhovnicesc.
† GALACTION
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Inima creştinilor buni tinde să devină zilnic o cât mai luminată Biserică a lui Dumnezeu Celui viu; iar inima creştinilor uşuratici, devine atelierul satanei, casă mamonei, dimpreună şi a feluritelor deşertăciuni şi strâmbătăţi ale ei. Dumnezeu Creatorul, mult Milostivul purtător de grijă al mântuirii noastre, vrând să ne curăţească de zgura, rugina şi netrebniciile tuturor deşertăciunilor care pustiesc inimile creştinilor de zestrea bogăţiilor Divine, ne hotărăşte să ne părăsim de orice strâmbături ale gândului, cuvântului şi activităţii noastre zilnice, zicând hotărâtor prin porunca a IX-a: “Să nu mărturiseşti strâmb asupra aproapelui tău, mărturie nedreaptă” (Ieş. 20, 16). Această poruncă opreşte minciuna, care înseamnă tăinuirea cu ştiinţă şi voie a adevărului, pentru a înşela, rătăci şi păgubi pe altul. Minciuna se săvârşeşte cu vorba, cu scrisul, cu fapta sau şi numai cu anumite semne sau cu tăcerea. De pildă, cineva ştie că ceea ce se spune despre altul nu este adevărat şi totuşi nu arată adevărul, ci tace, zâmbeşte, sau face un semn de întărire a celor spuse.