Pachet promoțional - Sănătatea conștiinței

Descriere

Pachet promoțional - Sănătatea conștiinței

Luxul și împodobirile ruinează sufletul Click aici pentru a vizualiza cartea!
Despre păcatul înjurăturilor Click aici pentru a vizualiza cartea!
Al cui chip să purtăm Click aici pentru a vizualiza cartea!
Vămile văzduhului și mărturii despre existența lor Click aici pentru a vizualiza cartea!
Judecata particulară Click aici pentru a vizualiza cartea!
Pe cât este de minunată, plăcută, slăvită şi înaltă slujba duhovnicească de a preaslăvi pe Dumnezeu şi a cinsti cele sfinte ale Lui, pe atât de josnică, degradantă şi infernală este slujba satanicească de a huli pe Dumnezeu şi a înjura cele sfinte ale Sale.
Păcatul acesta groaznic, înfricoşător şi infernal, din nefericire, îl vedem răsfăţându-se şi printre noi românii creştini.
Aproape în orice vreme şi în orice loc, de la Nistru pân-la Tisa, auzim cu durere, cum din gurile majorităţii românilor cu nume creştinesc, răsună înjurăturile de cele sfinte, de cele dumnezeieşti.
Psalmistul într-un loc mirându-se, zice: „Adu-ţi aminte că vrăjmaşul necinsteşte pe Domnul şi poporul cel smintit huleşte numele Tău, Doamne!“ (Ps. 73, 19).
Acest cuvânt, care uimeşte pe creştinii cei luminaţi, se vede împlinindu-se aidoma în majoritatea românilor creştini.
Acest păcat groaznic se înfăptuieşte adeseori sub privirile noastre, în auzul urechilor noastre.
Creştinii care s-au lepădat la Sf. Botez de Satana şi s-au unit cu Hristos, creştinii miruiţi, împărtăşiţi cu Dumnezeieştile Taine; creştinii care se roagă şi zic că iubesc pe Dumnezeu şi cinstesc cele sfinte, hulesc pe Dumnezeu şi înjură cele sfinte, cele dumnezeieşti ale Lui.
Ce nepotrivire izbitoare! Ce deosebire bătătoare la ochi! Ce credinţă slabă, falsă, mincinoasă şi întunecată!
„Tristețea este de la draci!” Părintele Arsenie Papacioc
Ca fii ai lui Dumnezeu, am îndrăznit să spun la cât mai mulți și de o poziție de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul.
Neputința lui mare asupra noastră este ca noi suntem și dorim mult să fim cu Dumnezeu.
Diavolul țintește acest mare obiectiv, să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care au simțit în ei puterea credinței, știind că omul e făcut de Dumnezeu și nu se poate despărți de El.
Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândește ca indirect să-l poată desparți pe om de Făcătorul lui.
Lupta cu orice chip să-l bage pe om în păcat, pacate de tot felul.
Și dacă reușește, nu înseamnă că și-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare care îl face să se considere pierdut, ca și când nu mai poate fi iertat și, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu și, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmașul.
Nu trebuie să-ți pleci capul și să abdici, oricare și oricum ar fi păcatul. Recunoaște-L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău milostiv, ca nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credința de stâncă.
Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana poate ști slăbiciunea ta și te-a înșelat, dar inima nu i-ai dat-o și numele lui Dumnezeu din tine nu s-a șters. Așa păcătos cum ești, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor și pentru că-L recunoști mult milostiv și iertător, te va căuta El Singur, te va găsi, te va îmbrățișa, te va lua pe umerii Lui și te va duce la stână și te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit.
Aceasta ar fi o mare poziție duhovnicească și marile tale căderi rămân simple accidente.
Recomand o nesfârșită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturisește că ești cu Iisus Hristos în inima ta și-n respirația ta, inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta și de veselă liniștire, chiar dacă te-ai noroit, ca, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai și numai de la diavol.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăție nu știi ce să faci și o risipești. Și, din prudență, nici nu te stăpânește acest har, dar vine unde-i liniștire sufletească, unde ființa noastră transformă, ca un mare aparat de reacție, acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a te mișca, de a te împlini, și uite așa ajungi la măsura omului desăvârșit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bineînțeles. Dar pe fondul unei stări de veselie… Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ. Inima biologică, pe care o avem noi și bate și punem mana pe ea, este un simbol al inimii duhovnicești. Inima duhovnicească este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință. Poartă în adâncul și în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu, chip și asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: Vom veni cu Tatăl și lăcaș la el Ne vom face. Asta este chipul și asemănarea, nu picioarele, și ochii, și urechile. Mintea este un subordonat al inimii.
Dacă îți creează starea aceasta de agitație, de tristețe, își face cuib satana și-și clocește ouăle.
Nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate nițel în viitor cu rațiunea care ți-a dat-o Dumnezeu; nu mai poți, pentru că tu ești trist. Adică nu ești în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gândiți-vă la lucrul acesta: „Stai, ca este ceva drac aici!” Și nu acceptați.
Mai ales nu vă descurajați. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice și o mare taină a vieții duhovnicești, de a ne ridica, de a nu rămâne sub piatra grea și îngrozitoare a căderii. Cuvânt mare vă spun: în ordinea cea mai duhovnicească, nici nu mai există cădere, există numai ridicare.
Nici o nenorocire nu înseamnă ceva și nimic nu este pierdut, atâta timp cât credința rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou și sufletul nu abdică.
Păstrați-vă veselia, care este de origine divină… Purtați un zâmbet ascuns în inimă pentru toți, cu adevărat pentru toți, și aceasta este deja o mare depășire, decât să rămâneți într-o excesivă meditație.
Să nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spune: „Acestea se cădea să le faceți și acelea să nu le lăsați”. Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai. Nădejdea aceasta fără fapte de pocăință este mincinoasă și aceasta este de la vrăjmașul. Vreți să cunoașteți cum trebuie să trăim fără nădejde mincinoasă? Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne, am greșit, iartă-mă!”, căci pocăința înseamnă înfrânare și smerenie. Deci Dumnezeu cunoaște inima, și dacă este înfrântă și smerită Se îndură de dânsa.
Viața duhovnicească se observă și la sfinți că este în zigzag. Urcă și coboară, dar de cele mai multe ori nu-i mare primejdie, că, prin coborâș, harul este mai încetinel și se poate smeri; că vor avea parere de rău și smerenia este fără dimensiuni, nemăsurat mai mare decât isprăvile elanului nevoințelor. Cum spune prea frumos Apostolul Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt tare”, recunoscând prin aceasta că lucrează harul mai mult, că smerenia în neputință e mai sigură. M-am folosit de sfatul unor Sfinți Parinti care spun ca nu este bine sa doresti daruri mari, ci sa te multumesti cu daruri mici, că e necuviincios să-ți zădărești ființa ta duhovnicească, comportându-te și grozăvindu-te. Psalmul 130 spune: „Doamne, nu s-a înălțat inima mea, nici ochii mei, nici n-am umblat întru cele mari, nici întru cele mai minunate decât mine”.
Dar nu trebuie să fim nepăsători fără de lucrare și interes, ca și cum stăm într-un tren închipuit, așteptând, cum se zice, “vocația”.
Lucrul care ți-ar aduce mare nădejde și un echilibru liniștitor este o stare de trezvie fără echivoc și nu te-ai certa sau cerceta pretențios cu harurile lui Dumnezeu.
Echilibrul este starea în care ești stăpân pe tine însuți: a fi stăpân pe tine însuți de pe o poziție mântuitoare.

Parintele Arsenie Papacioc

Articol preluat din volumul “Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde”, Editura Sophia