Părintele Sorin Paul Grecu – Mărturisire și jertfă

Descriere

Părintele Sorin Paul Grecu – Mărturisire și jertfă

„Întotdeauna când pleci la drum cu mintea ta omenească şi nu Îl iei pe Dumnezeu în ajutor, nu învingi, cedezi, nu ajungi unde îţi propui".

Părintele Sorin Paul Grecu

După cum obişnuia să spună vrednicul de pomenire Părinte Constantin Galeriu, că „nimic nu e întâmplător, ci numai proniator", cuvântul este potrivit pentru întâlnirea cu Părintele Sorin Paul Grecu, fost student al Părintelui Galeriu în anii '80.

Ne-am cunoscut în 2014, cu prilejul redactării volumului „Mărturisitorul de care vă temeţi”, dedicat unei părţi însemnate a vieţii Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Părintele Sorin Paul a fost cel care l-a descris pe fostul său diriginte din anii 1974-1978, bucuros că poate face ceva pentru omul care l-a îndrumat. Fără de mărturisirea lui amplă, neconvenţională, chipul Părintelui Calciu nu ar fi fost atât de articulat şi viu, căci prin cuvintele fostului elev seminarist au răzbătut tensiunea acelor vremuri, dragostea părintească a dirigintelui faţă de tinerii pe care-i îndruma, curajul unui om în situaţii de mare cumpănă, dorul de libertate şi îndemnul la atitudine demnă faţă de toate curentele ideologice care ameninţă Biserica. Întâlnirea a fost proniatoare, fiindcă Părintele Gheorghe Calciu a mijlocit, fără îndoială, acest moment.

Mărturiile Părintelui Gheorghe Calciu despre Părintele Sorin Paul sunt cele care dau legitimitate acestei restituiri. Legătura dintre ei este una adâncă şi nu poate fi descrisă doar prin faptul că Părintele Calciu a vorbit despre fostul său elev ca despre un om născut din ”Cele 7 cuvinte către tineri” sau prin recomandarea pe care i-o face autorităţile britanice pentru a-i acorda azil politic.

.... ...... ....... .......

În general, modul în care este perceput un preot cu un mecanism lăuntric reactiv bine reglat ilustrează diferite poziţionări şi receptări. Da, Părintele Sorin Paul era un om incomod prin faptul că spunea lucrurilor pe nume. Nu era un „diplomat”. Vorbea simplu şi drept, fără să fie simplist sau vreun fanatic al „ dreptăţii”. Dumnezeu îl înzestrase cu acea harismă a cumpătului tare, care nu se pierde oricât ar fi împrejurarea de neaşteptată sau încărcată de tensiuni. Îşi exprima firesc punctul de vedere într-o societate aflată pe punctul de a pierde această dimensiune a firescului, lucru pentru care mulţi - ierahi, clerici sau simpli mireni - l-au perceput ca obrăznicie. Într-o lume în care interlocutorii îi obligă pe semenii lor să se comporte convenţional, Părintele Sorin Paul călca peste convenţii şi măşti. Faptul acesta a suprins tot timpul pe cei din preajma sa. Dar Părintele Sorin Paul nu a dorit ca lumea în care trăieşte să se transforme într-un ghetou. Căci ce altceva înseamnă rigorismul convenţional, barierele unor comportamente false, ipocrizia, fariseimul, dacă nu o ghetoizare lăuntrică?

..... ....... .......... ......

Dincolo de pagina de istorie care va fi ilustrată în acest volum, răzbate chipul unui preot care şi-a iubit mult comunitatea, oriunde a fost, fie la Peretu, fie la Roșiori de Vede, fie în Marea Britanie. Comunitățile acestea oferă dovada unei jertfelnicii neîntrerupte,a unei părinţimi duhovniceşti autentice. Ele vorbesc despre chipul evanghelic al păstoririi Părintelui Sorin Paul, în care se vede şi se simte că Hristos este în mijlocul lor, purtându-le durerile, frământările, crizele sufleteşti. Ar fi nepotrivit să insistăm doar pe dimensiunea acţiunilor mediatizate ale Părintelui Sorin Paul şi să vedem doar preotul care înfruntă regimul ateist, care participă la apărarea Televiziunii Române în decembrie '89, care declară greva foamei şi dărâmă idolii comunişti sau care ia parte la manifestația din Piaţa Universităţii în aprilie-iunie 1990. Din firul întreg al biografiei sale reiese că aceste acţiuni au fost doar manifestarea până la capăt a unei mari iubiri de oameni, a trăirii preoţiei până la a-şi da viaţa pentru cei încredinţaţi lui. De aceea comunităţile parohiale l-au sprijinit. Au simţit că este un om de atitudine şi curaj. Ultima parte a vieţii sale, aproape necunoscută până acum, confirmă dimensiunea mărturisirii până la capăt a unui Părinte care mult a iubit.

Părintele Sorin Paul a fost un rebel până la capăt, fiindcă a primit la sine pe toţi cei pe care societatea îi arunca la periferii. A jertfit timp şi energie cu fiecare dintre cei care veneau la Biserica „Sfântul Apostol Pavel şi Toţi Sfinţii Români”, fără să caute la faţa omului. Astfel, această iubire necondiţionată a atras o comunitate uriaşă şi felurită. Atât familii româneşti aşezate, dar şi ţigani, musulmani, drogaţi, homosexuali, lesbiene, prostituate, puşcăriaşi, care veneau la scaunul de spovedanie erau întâmpinaţi cu delicateţe sufletească. Toţi aceşti oameni, consideraţi scursura societăţii, se refugiau la un Părinte pe care-l simţeau al lor, care nu-i repezea, care nu-i condamna, care-i aştepta cu răbdare, fără să-şi întoarcă faţa de la vreunul dintre ei. Stârnea nedumerirea multora cu această avalanşă de proscrişi, dar conştiinţa lui era limpede: „Hristos mă va întreba de ce nu i-am primit”. Şi-i primea în inima lui nobilă. Şi el a fost un proscris şi a trăit în mijlocul controverselor ucigaşe ale societăţii. Şi el s-a lovit în repetate rânduri de neînţelegerea oamenilor, a suferit stigmatul unei lumi care nu l-a considerat ca fiind al ei. Toată această experienţă a marginalizării a devenit mai apoi un argument pentru iubire necondiţionată faţă de tot omul. Şi faţă de copiii abandonaţi cărora le-a dăruit atât de multe, cercetându-i continuu.

...... ....... ....... .......

Dar Domnul, într-adevăr, nu l-a chemat în modul acela, ci într-un altul nespus de minunat. Avea mii de numere de telefon şi păstra legătura cu oamenii pe care-i îndruma duhovniceşte, spovedind ore întregi şi împărtăşind ore întregi. Aceasta era jertfa lui şi mucenicia zilnică într-o c. Tot timpul era cu grijă faţă de sfântul lăcaş şi faţă de oameni, fiind un părinte căruia îi păsa cu adevărat de viața văzută dar și cea nevăzută a Bisericii, dornic şi nerăbdător să simtă continuu pulsaţiile unui organism eclesial uriaş care era şi viaţa lui. Îşi apăra familia aceasta lărgită cu care-l dăruise Domnul, suferind tot timpul ameninţări, injurii, batjocuri din partea celor răuvoitori. Ba chiar ameninţarea cu moartea.

Toate aceste fapte vorbesc de la sine despre un Păstor căruia Domnul i-a încredinţat turma Sa, iar el a făcut ceea ce-i stătea în putinţă pentru a se ridica la această învrednicire. Socoteala sa era directă cu Dumnezeu. Nefiind un om cu dublă măsură, Părintele Sorin Paul ştia ce primise şi cum trebuie să răspundă înaintea Domnului pentru tot ce i s-a încredinţat. Aşa că atitudinea lui a fost întotdeauna una de asumare.

Şi-a asumat tot omul care a venit înaintea lui trimis de Dumnezeu. Aceasta îi era conştiinţa. Omul este trimis de Dumnezeu la Părintele duhovnicesc. Comunitatea este un dar al lui Dumnezeu. Un preot, oricât s-ar strădui el, nu poate închega o comunitate. Conştient că Domnul a lucrat astfel, s-a nevoit continuu să fie la înălţimea acestei lucrări de iubire a lui Dumnezeu pentru om.

Aşa l-am cunoscut pe Părintele Sorin Paul.

Autorul