Patericul Rilei Parintele Pavel inainte vazatorul (R7-4)
Descriere
Patericul Rilei Parintele Pavel inainte vazatorul
De peste un mileniu, Mănăstirea Rila – întemeiată în secolul al X-lea de Preacuviosul Ioan de Rila, făcătorul de minuni – este un adevărat rug aprins al Balcanilor, fiind cea mai mare lavră monahală de la sud de Dunăre.
Vechi documente din biblioteca acestui aşezământ dau mărturie despre evlavia şi nevoinţa monahilor şi sihaştrilor de pe aceste locuri. Nevoinţa duhovnicească nu se va stinge la Rila nici măcar în perioada comunistă: pe întreg parcursul veacului al XX-lea, în Munţii Rilei au vieţuit mulţi plăcuţi ai lui Dumnezeu. Ei au sporit întru sfinţenie fără să atragă atenţia celor din afară, dar ochii cercetătorului duhovnicesc i-a descoperit pe aceşti Cuvioși – cel mai adesea monahi simpli –, vădindu-le mireasma de sfinţenie.
Patericul Rilei prezintă, pentru prima oară în româneşte, chipurile unor asemenea smeriţi nevoitori ai virtuţii din veacul trecut, pe care lumea nu i-a cunoscut până astăzi şi ale căror nume, suntem încredinţaţi, sunt scrise în ceruri
Patericul Rilei Parintele Pavel inainte vazatorul
https://doxologia.ro/manastirea-rila-bulgaria
Perioada otomană
În timpul ocupației otomane, mănăstirea a supraviețuit, însă s-a ales cu pierderi ale unor pământuri. Cea mai grea perioadă a fost cea de sub sultanul Murad al II-lea (1421-1444), aceasta fiind una de persecutare a creștinilor și de dărâmare a bisericilor.
Mănăstirea Rila a fost abandonată între anii 1451 și 1460, însă a fost restaurată prin osteneala fraților Ioasaf, David și Teofan din Granica. Ei au reușit să strângă în jurul lor și o nouă comunitate de călugări. Una dintre cele mai mari realizări ale celor trei frați este aducerea de la Tarnovo la Rila a moaștelor Sfântului Ioan de Rila în anul 1469. Odată cu mutarea sfintelor moaște la Mănăstirea Rila, aceasta a ajuns să fie cunoscută în toată țara, cât și peste hotare.
Secolul al XVIII-lea a fost marcat de o bogată activitatea literară a călugărilor. O parte dintre călugări au fost însărcinați cu traducerea unor cărți, iar alții cu scrierea unor opere originale sau compilate. Printre aceștia s-au numărat și eminenții călugări Neofit de Rila și Agapie de Rila. Prima tiparniță din Bulgaria a început să imprime tot aici. În mănăstire a funcționat și o școală de muzică bizantină, așa cum se cântă în acea vreme în Constantinopol.
Căderi și ridicări
Un incendiu, izbucnit în anul 1833, a cauzat multe daune, atât la corpul vechi al mănăstirii, cât și în părțile noi ale acesteia. Călugării au reușit cu greu să adune cele necesare reparațiilor și banii necesari plății lucrătorilor. Restaurarea, care a cuprins jumătate din întreaga suprafață a mănăstirii, a fost încheiată în anii 60 ai secolului al XIX-lea. Datorită numărului tot mai mare de pelerini, biserică veche a fost demolată în privința ridicării uneia mult mai mari.
Odată cu Eliberarea Bulgariei (1878), Mănăstirea Rila a pierdut din importanță inițială, nemaifiind văzută ca un loc central al țării, ci doar ca un semnificativ loc de rugăciune. Odată cu instituirea regimului comunist, activitățile religioase au ajuns să fie împiedicate, bunurile și proprietățile acesteia i-au fost confiscate, iar mănăstirea a fost transformată în muzeu.
În anul 1976, Mănăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național, iar în anul 1983, aceasta a fost trecută pe lista Patrimoniului Mondial de Cultură UNESCO. În anul 1991, statutul inițial al mănăstirii a fost recunoscut printr-un decret special al Consiliului de Miniștri.
Astăzi, în Mănăstirea Rila se afla singură comunitate monahală care mai păstrează în întregime tradițiile și spiritul culturii ortodoxe balcanice.