Descriere

Patru feluri de viețuire creștinească vol 1

Când noi nu mai vedem pe Dumnezeu prin crucea de bună voie, depășind lumea și viața noastră în iubirea de Dumnezeu, Acesta ni se face transparent prin crucea fără de voie.
În sensul acesta toate cele ce se află la mijloc între Dumnezeu si oameni se cer după cruce” (Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIB BOR, Buc. 1996, p. 236).
Într-un autentic spirit patristic Părintele Nicodim Măndiță prezintă în cartea de față adevăratele jaloane duhovnicești pentru trăirea vieții noastre înțeleasă ca dar al lui Dumnezeu și crucea pusă peste acest dar ce conduce prin înviere la dobândirea Împărăției Cerurilor.
Chiar din „PRECUVÂNTARE” ilustrul duhovnic ne atenționează spunând: „Adâncindu-ne în felul de viețuire al creștinilor după Dumnezeu, vedem patru feluri de viețuiri: Fecioria, Căsătoria, Curăția și Călugăria. Aceste patru feluri de viețuire creștinească așezându-le în cele patru părți ale punctelor cardinale, avem astfel în fața noastră aidoma, strălucitorul semn al Sfintei și de viață purtătoarei Cruci”.
Dintru început trebuie să înțelegem că nici unul dintre aceste „feluri de viețuire” nu este de condamnat căci toate se cer împlinite în dragoste față de Dumnezeu, în asceză și curăție.

Curăția de fapt le vădește ca autentice pe celelalte. Părintele Nicodim învăță că: „prin curăție soții, ca și feciorelnicii și călugării conștienți de bogăția ce le este încredințată, se păstrează pe sineși curați de tot ceea ce este necurat... Prin curăție soții ca și feciorelnicii se apropie, se unesc cu Dumnezeu, se fac lăcaș, biserici ale lui Dumnezeu și sunt ajutați și sprijiniți de El”.
În privința călugăriei trebuie remarcat că încă de la originile sale, a fost imaginea vieții creștine autentice. Dornici să păzească toate poruncile lui Hristos, monahii sunt, așadar, adevărații și autenticii creștini. În zilele noastre creștinul modern face o deosebire mult prea mare între „mântuire” și „desăvârșire”. Or, zice Sfântul Ioan Hrisostomul: „Sfintele Scripturi nu spun nimic despre o atare deosebire, ci tuturor li se cere să ducă viața monahilor, chiar dacă sunt căsătoriți”. Fidel Sfinților Părinți, Răsăritul nu cunoaște paralelismul tipic occidental între „poruncile” și „sfaturile” evanghelice, primele obligând pe toți creștinii, iar celelalte doar pentru monahi. Fuga de lume, ascetismul riguros, rugăciunea și munca de zi cu zi a monahilor tind de fapt spre realizarea spirituală a Botezului. Curățirea în om a chipului lui Dumnezeu care a fost întinat de păcat și redarea strălucirii sale originare în comuniune cu arhetipul său divin.
Din aceste motive Părintele Nicodim acordă un spațiu mai mare în economia cărții, monahismului.
Fiecare mod de viețuire este titrat cu noțiunea de „CRUCE” în înțelesul de dragoste dusă până la jertfă.
Aceasta pentru că: „o dragoste adevărată va evoca întotdeauna, cu sau fără știință, „extazul” morții lui Hristos pe cruce care dă naștere unei noi umanități. O asceză se configurează, se hrănește din extazul inepuizabil al lui Hristos. Din coasta Sa cea împunsă cu sulița curg apa botezului și sângele Euharistic. Din adâncul ființei Sale torturate țâșnește Duhul. Când dragostea omenească este pe punctul de a seca, este de ajuns să săpăm până la pânzele nesecate ale dragostei divino-umane. Iti recomandam si Patru feluri de viețuire creștinească vol 2 Crucea năpăstuiților, oglinda sufletului, ascultarea și neascultarea