Să fii cu Dumnezeu! Este lucrul cel mai important (R5-5)
Descriere
Nu Domnul ne pedepseşte, nu! Noi înşine ne pedepsim prin faptul că trăim fără Dumnezeu. Şi, oricât de buni am fi după criteriile omeneşti, acolo unde nu există Dumnezeu, nu există viaţă adevărată, constructivă, nu există bucuria vieţii. Unde nu există Dumnezeu, acolo este stăpân vrăjmaşul lui Dumnezeu. Şi „pedeapsa” sau greutatea vieţii sunt făcăturile lui. Astăzi lepădarea de Dumnezeu şi de credinţă se răspândeşte pe pământ. Omul, respingând binele şi alegând răul, devine complicele puterii întunecate în lupta împotriva lucrării lui Dumnezeu: a creării vieţii pe pământ. Orice om care a venit pe lume, de la naştere moşteneşte crucea strămoşilor săi şi în chip nestrămutat, până la sfârşitul zilelor, o poartă prin viaţă. Iar pământul – valea plângerii şi a întristării, locul izgonirii celui ce a încălcat porunca lui Dumnezeu – este plin de necazuri şi suferinţe. Spinii şi pălămida deprinderilor şi patimilor păcătoase, cu care ne-am obişnuit şi ne desfătăm, în acelaşi timp rănesc sufletul şi aprind cercul vieţii. CUPRINS Prefaţă....................................................................................... Loviturile primite din partea Proniei lui Dumnezeu.............. Drumul crucii noastre............................................................. Rodul încercărilor dureroase.................................................. Rugăciuni la vreme de necaz, întristare şi durere către Sfântul Mucenic Trifon........................................................... Rugăciune către Maica Domnului (a părintelui Ioan Krestiankin).............................................. ANEXĂ.................................................................................... Din predicile arhimandritului Ioan Krestiankin.................. Arhimandrit Ioan Krestiankin Cuvânt despre mica faptă bună........................................... Din moştenirea duhovnicească a arhimandritului Ioan Krestiankin....................................