Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare Viața, acatist, paraclis

5,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU 9786068654553

Descriere

Sfantul Cuvios Onufrie cel Mare a trait in jurul anilor 350-400, in pustiul Egiptului. S-a nascut ca rod al rugaciunilor parintilor sai. Dupa ce a primit botezul, a fost dus de tatal sau la o manastire, pentru a creste potrivit voii lui Dumnezeu. Mai tarziu, Sfantul Onufrie paraseste manastirea si merge in desert. Calauzit de un inger, ajunge la Ieremia, un batran sihastru. Acesta l-a invatat ce inseamna viata in singuratate. Dupa cateva zile, l-a condus la o pestera si i-a spus ca acela este locul in care trebuie sa se nevoiasca. Batranul a continuat sa-l viziteze o singura data pe an, pana cand a trecut la cele vesnice. Sfantul Cuvios Onufrie cel Mare a ramas fara nicio prezenta omeneasca de la moartea batranului. Timp de 70 de ani, a indurat arsita zilei, frigul noptii, luptandu-se neincetat cu demonii si cu neputintele firii. Cu timpul hainele i s-au distrus. Singurul său acoperământ şi ocrotire faţă de asprimea vremii a rămas părul său. Barba şi părul capului, albite de trecerea anilor, îi crescuseră atât de mult încât atingeau pământul. Dupa lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor, si dupa ce inima lui s-a intarit desavarsit in dragostea pentru Dumnezeu, un inger al Domnului a inceput sa-i aduca paine pentru hrana lui. In afara de aceasta, prin marea purtare de grija a lui Dumnezeu, langa chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belsug, si a inceput sa izvorasca si un fir bun de apa dulce, din care isi putea potoli setea. "Dar cu toate acestea", a zis Marele Onufrie, "eu cel mai mult ma hranesc si imi astampar setea cu cuvintele cele dulci ale lui Dumnezeu". De aceea, în icoane, Sfântul Onufrie este reprezentat îmbrăcat foarte sumar, el însuşi fiind o icoană a simplităţii şi smereniei. Iti recomandam si Sfantul Nectarie din Eghina viata, paraclise, acatiste rugaciuni

 

Detalii

SKU
9786068654553
Editura
Editura
Agapis
Format
A5
Pagini
136 pagini
Descriere scurta

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este un sfânt al creștinătății din primele veacuri, nevoitor al pustiei, care, prin viața sa duhovnicească de înălțime îngerească, a aflat har de la Dumnezeu și putere de rugăciune pentru cei ce caută mântuirea sufletului. Sfântul s-a născut pe la anul 320 în Per-sia (astăzi teritoriul Irakului și al Siriei), în familia unui împărat persan. Din mila lui Dumnezeu, acest mare sfânt din pruncie a fost crescut în mănăstire. Despre originea și copilăria Sfântului Onufrie cel Mare aflăm din Viețile sfi nților, vol. X, luna iunie, ziua a douăsprezecea, următoarele:
«Un împărat oarecare al Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea când în Roma împărățea prea păgânul împărat Dioclețian. Acest Narsita se cunoaște din fapte, că ori era cu totul creștin, ori că nu era departe de crestinătate, căci se știe din istorie că au fost în acest fel unii din împărații Persiei. Deci acest împărat, trăind cu împărăteasa multă vreme și neavând copii de parte bărbătească, dorea foarte mult și se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să-i dăruiască un fiu. Iar Dumnezeu, ascultându-i rugăciunea, după mulți ani împărăteasa a zămislit pe acest mare plăcut al lui Dumnezeu și mare viețuitor de pustie, pe prea fericitul Onufrie.
Iar diavolul, care urăște neamul omenesc, văzând binele ce avea să fie după oarecare semne și voind a face împiedicare, ș-a închipuit în chipul unui om străin; și, venind la îm-părat, i-a zis: „Împărate, să stii că pruncul ce s-a zămislit în pântecele împărătesei tale nu este de la tine, ci de la unul din robii tăi. Dacă voiești să cunoști adevărul, să faci aceea ce-ți voi spune, adică: Când se va naște pruncul, să poruncești să se facă un foc mare și să arunci pe prunc într-însul, și de nu va arde, acesta va fi semnul că este fiul tău cu adevărat; iar de va arde, atunci să fi i încredințat că este născut din desfrânare”.
Deci împăratul, încredințându-se acestor cuvinte diavolești , s-a mâniat foarte tare pe împărăteasa sa, însă ascundea în sine și se ținea ca să nu se cunoască până la vremea ce se cădea. Deci, împlinindu-se vremea nașterii împărătesei și născând un prunc de parte bărbătească, tatăl, în loc să se bucure de nașterea fiului său celui dăruit de Dumnezeu, s-a umplut de mâhnire și de întristare, a aprins un foc mare și a aruncat pe prunc în foc. Iar Atotputernicul Dumnezeu...