Sfinții Petru și Fevronia din Murom - Apărătorii familiei, dragostei și fidelității

12,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse

Descriere

Sfinții Petru și Fevronia din Murom

Sfântul Petru a fost al doilea fiu al Cneazului Iuri Vladimirovici de Murom. În anul 1203, după moartea fratelui său, Petru a moștenit tronul din Murom.

Cu câțiva ani înainte de aceasta, tânărul Cneaz s-a îmbolnăvit de lepră și nimeni nu a putut să-l vindece. Într-una dintre zile i s-a descoperit în vis că fata unui apicultor l-ar putea vindeca.


Tânăra Fevronia era o fecioară smerită și evlavioasă, care locuia în casa părinților săi din satul Laskova, din gubernia Ryazan. Ea era foarte înțeleaptă și cunoștea proprietățile plantelor, cu ajutorul cărora vindeca diverse boli.


Cneazul și-a trimis îndată emisarii la locul indicat în vis.


În clipa în care a văzut-o pe Fevronia, Cneazul s-a îndrăgostit de ea. Cunoscând-o și văzându-i evlavia, virtutea și înțelepciunea, Petru i-a promis că se va căsători cu ea după ce se va vindeca. Tânăra l-a vindecat pe Cneaz, dar acesta nu s-a ținut de cuvânt. Apoi, el s-a îmbolnăvit din nou, și venind rușinat că nu și-a ținut promisiunea, a rugat-o pe Fevronia să-l vindece din nou. Ea i-a prescris același tratament ca și mai înainte.


Când s-a vindecat complet, Cneazul Petru s-a căsătorit cu tânăra Fevronia, trăind în evlavie și ascultând poruncile lui Dumnezeu. Soții au trecut cu dragoste și smerenie prin toate încercările.


Boierii din orașul Murom nu au găsit-o pe Cneaghina Fevronia potrivită pentru Petru, cerându-i să o părăsească. Ei, influențați de soțiile lor, respingeau pe tânără pentru originile sale modeste. Auzind de intențiile lor, Cneazul Petru a preferat să renunțe la putere și bogății, plecând în exil cu soția sa, navigând de-a lungul râului Oka.


Curând, mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra orașului Murom, iar poporul a cerut revenirea Cneazului Petru și a Cneaghinei Fevronia.


După ce s-au întors, Sfinții Petru și Fevronia au ajutat foarte mulți oameni cu daruri și rugăciuni. Ei și-au tratat toți supușii ca și cum ar fi fost proprii lor copii: îi adăposteau pe pelerini, îi hrăneau pe cei flămânzi, îi îmbrăcau pe cei goi și îi ajutau pe săraci în necazurile lor. Petru și Fevronia și-au strâns comorile lor nu pe pământ, ci în Ceruri.


Când au simțit că li se apropia moartea, Petru și Fevronia s-au rugat lui Dumnezeu să îngăduie ca ei să moară împreună. De asemenea, au cerut să fie înmormântați în același mormânt și în același sicriu. Apoi au mers împreună și au luat voturile monahale, Cneazul Petru devenind călugărul David, iar Cneaghina Fevronia devenind Eufrosina.


Au murit în aceeași zi și la aceeași oră, pe 25 iunie 1228.


Sfinţilor Petru şi Fevronia, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!


Sfinții Petru și Fevronia din Murom

Detalii

Descriere scurta

Sfântul Petru a fost Cneaz al Muromului, iar Sfânta Fevronia a fost fiica unor apicultori. Atunci când Sfântul Petru s-a îmbolnăvit, Sfânta Fevronia l-a vindecat, iar apoi s-au căsătorit. Ei au fost prigoniți din cauza originilor Sfintei Fevronia, însă au biruit toate prin dragostea și devotamentul unul față de celălalt. Ei au adormit întru Domnul în aceeași zi și la aceeași oră.