Sufletul după moarte și până la înviere. Salvarea din iad a morților noștri

19,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse

Descriere

Sufletul după moarte și până la înviere. Salvarea din iad a morților noștri



Toţi murim! Unii oameni însă, deşi ştiu că viaţa aceasta este trecătoare, o trăiesc ca pe una veşnică. Adună bogăţii, adună laude, adună cuceriri, toate pentru a-şi satisface propriile patimi. Alexandru Macedon a alergat mai în toată lumea şi a înconjurat-o cu arme biruitoare, pentru a o supune. Acest împărat aflând oarecare bărbaţi înţelepţi, filozofi iscusiţi întru toate, ale căror cuvinte priveau pe toţi cei ce le auzeau, ducându-se acolo, a voit să-i cerceteze. După cercetarea cea cu fapta şi din răspunsurile lor s-a încredinţat că sunt bărbaţi de o ascunsă şi prea adâncă înţelepciune ştiutori, şi a zis către dânşii :


- „Cereţi vreun dar de la mine, îndată îl veţi lua”. Şi către acesta au răspuns filozofii:


- „Voim să ne faci să nu murim!” A râs Macedon de aceste vorbe şi i-a batjocorit pe filozofi zicând către dânşii:


- „Eu până acum v-am socotit înţelepţi, dar acum am cunoscut neînvăţarea şi necunoştinţa voastră. Mie, ceea ce-mi cereţi să vă dăruiesc, îmi este cu neputinţă. Cum vă voi dărui vouă ceea ce-mi cereţi?” Au zis către dânsul filozofii:


- „Şi tu eşti muritor?”.


- „Negreşit, sunt muritor”, a răspuns Împăratul. Zis-au ei atunci către dânsul:


- „Pentru ce, dar, ca şi când ai fi nemuritor, tulburi toată lumea, şi cu atâta sârguinţă şi sete a inimii tale te sileşti să o supui?”.


După ce a înfipt acest cui în sufletul lui Alexandru, filozofii s-au dus.




Iată de ce, este esenţial cum trăim viaţa aceasta, căci după moarte nu mai putem face nimic pentru noi înşine. Viaţa de acum devine preţioasă pentru cel ce o priveşte în lumina veşniciei, ca un mijloc şi bun prilej pentru mântuire. Şi atunci, nu merită orice osteneală, frig, foame, bătăi, boli, suferinţe, nedreptăţi, renunţări de tot felul, pentru viaţa veşnică ce ne aşteaptă?


Sufletul după moarte și până la înviere. Salvarea din iad a morților noștri

Detalii

Descriere scurta
Toţi murim! (introducere)




În vremurile noastre de astăzi, tulburi din punct de vedere spiritual, raportarea marii majorităţi a oamenilor la realitatea de după moarte se împarte în două categorii:


- oameni pe care nu-i interesează decât viaţa aceasta, „să ne trăim viaţa, că numai o viaţă avem, iar dincolo vom vedea ce va fi dacă va fi”. Oameni pentru care banul este viaţa şi comoara lor, iar distracţiile sunt sufletul vieţii lor pământeşti. Aceştia consideră relatările despre viaţa de dincolo ca nişte basme, ca un subiect tabu despre care n-ai voie să vorbeşti sau nu contează ce spune Biserica.


- oamenii aplecaţi către fenomene paranormale, senzaţionale, lucruri cereşti amestecate cu înşelări diavoleşti. Pentru ei, nu se poate face diferenţă dintre o viziune ortodoxă pe linia Sfinţilor Părinţi, a cărţilor de cult şi a Vieţilor Sfinţilor, şi relatările despre viaţa de după moarte din ziarele paranormale de la tarabe.


În aceste condiţii, un creştin ortodox trebuie să se găsească bine statornicit în credinţă, să cunoască învăţătura Bisericii pentru a nu fi înşelat, fie de unii, fie de alţii.




În această carte sunt adunate, sumar, explicaţii şi mărturii asupra învăţăturii despre viaţa sufletului de la moartea trupului până la înviere, despre ajutorul Bisericii pentru sufletele plecate, ajutor ce se cheamă cultul morţilor, esenţial în Ortodoxie, arătând că dragostea noastră trece dincolo de moarte în veşnicie. Un subiect foarte important este învăţătura despre Vămile văzduhului şi Judecata particulară. Relatările nenumărate despre acestea vin să confirme că ele există şi să ne pregătim şi noi de pe pământ, pentru marea trecere, clipa înfricoşătoare a morţii.


O însemnare pe crucea mormântului unui fost monah, stă scrisă: „Ceea ce eşti tu acum, am fost şi eu. Şi ceea ce sunt eu acum, vei fi şi tu”. Trebuie să trăim cu conştiinţa că viaţa aceasta este doar o pregătire pentru cealaltă, un vis ce trece, o picătură de apă; dar de această picătură de apă depinde veşnicia noastră. Iar dacă veşnicia va fi un chin, degeaba ne-am născut şi am trăit pe pământ. Iar dacă va fi o fericire absolută, tot ce-am realizat pe pământ îl vom privi comparat cu veşnicia: scopul omului este mântuirea şi îndumnezeirea prin tot ce face aici în viaţă. Restul, „deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!”, zice Ecclesiastul (1,2). Dar sufletul trebuie să se întoarcă acasă la Dumnezeu Care l-a creat, aşteptând sfârşitul lumii, învierea generală, judecata finală şi bucuria comuniunii cu Dumnezeu în Împărăţie.