Un ocean, două mări, trei continente (R4-7)

Descriere

Un ocean, două mări, trei continente

Un roman despre robie și papalitate

Cu un cuvînt înainte de Savatie Baștovoi

Traducerea acestei cărţi - care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai frumoase şi răsunătoare romane apărute în Franţa în ultimii ani, citită şi la Vatican - a fost dorinţa mea spontană după ce l-am cunoscut, la Paris, pe autor, într-un cerc de alţi scriitori importanţi ai Franţei invitaţi la Salon du livre de Paris, între care şi laureaţi ai premiului Goncourt, ce îşi zic generic „scriitorii de la Actes Sud”, dintre care şi cu, smeritul, fac parte.

Biografia autorului e foarte importantă în Franţa. Este important ca ceea ce scrii să fie acoperit de o experienţă personală. Toţi scriitorii francezi cu care am petrecut sunt total lipsiţi de aerul de scriitor, străini de îndoctrinările ideologice, arătând o curiozitate jovială faţă de persoana cu care vorbesc şi descoperă cu seninătate amănunte din viaţa lor, astfel încât, chiar de la prima întâlnire, pleci cu impresia că ai cunoscut un om, că l-ai văzut aşa cum este şi ai toată convingerea că şi cărţile lui sunt libere ca el, ceea ce te face să vrei să-l citeşti.

La Paris, scriitorii sunt şi personaje. Ei circulă prin mulţime şi te poţi izbi de ei chiar în momentul în care se naşte un viitor roman, aşa cum s-a întâmplat şi întâlnirea mea cu Wilfried. În înghesuiala târgului, am auzit deodată un strigăt de spaimă care, m-a speriat și pe mine: un bărbat african, căzut probabil pe gânduri, s-a trezit foarte aproape de faţa mea bărboasă şi a strigat, scoţând acel sunet pe care îl scot personajele din filmele copilăriei atunci când văd un urs. Acest strigăt plin de naivitate şi dragostea mea nesfârşită pentru sfinţii egipteni, între care şi Moise Arapul, negru la culoare, mi-au trezit un mare interes să aflu ce scrie acest scriitor african ajuns în mijlocul Franţei, dacă s-a mai păstrat în el ceva din simplitatea gândirii Patericului, pe care noi am pierdut-o iremediabil. Iar când am aflat că ultimul său roman este despre drama credinţei africanilor ajunşi să fie creştinaţi cu forţa de o papalitate preocupată mai mult de comerţul cu robi decât de propovăduirea Evangheliei, am zis că este o ocazie extraordinară pentru mine şi toţi cei care vor citi acest roman de a înţelege mai profund drama convertitului de la o lume străveche la un creştinism în care el nu mai regăseşte Evanghelia.

Wilfried N'Sondé este preocupat de spiritualitate într-o manieră sinceră, căutând să cunoască credinţa aşa cum s-a păstrat ea în Franţa. Pentru scrierea ultimului său roman, Un ocean, două mări, trei continente, autorul a petrecut patru zile retras la o mănăstire benedictină, fapt pe care îl mărturiseşte cu entuziasm. Au fost patru zile care l-au marcat, pentru că acolo, zice el, a cunoscut ce înseamnă să comunici fără cuvinte. Desigur, patru zile nu sunt suficiente pentru a pătrunde tainele credinţei, dar pot fi un început al cunoaşterii de sine.

O carte foarte colorată, ca şi veşmintele şi obiectele africanilor, o carte prin care mergi desculţ prin nisipul fierbinte, simţi rănile robilor tineri, ruşinea şi neputinţa sufletelor smulse din inocenţa lumii lor pentru a fi aruncate în iadul lumii noi, venită cu corăbii şi arme de foc, cu zgomot de lanţuri şi duhnire de alcool sub steaguri cu cruce. O carte diafană ca vântul care duce în noapte cântecul de jale al Africii. O nucă de cocos plină cu lapte rece întinsă de un copil negru unei papalităţi care a contribuit vreme de sute de ani la comerţul cu robi.

Traducerea de faţă este ultima lucrare a celui mai important traducător din limba franceză pe care l-a avut Basarabia, minunatul om şi prieten, Gheorghe Chiriţă, care a fost şi redactorul cărţii mele de debut, Elefantul promis, în 1996.

Lectură plăcută!

lerornonah Savatie Baştovoi