Viața, paraclisul și canonul Sfântului Ierarh Nicolae făcătorul de minuni

3,50 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU 9786065293809

Descriere

În fața Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în piatră, au tăiat pietrele făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca departe pentru o treabă, zice fraților: „Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi întoarce și eu”. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: „Dar nu putem și noi să conducem lucrarea și pe tăietori?” „Nu”, zice sfântul, „căci mie mi-a dat Dumnezeu puterea asupra acestor pietre, nu și vouă”. Iar fratele acela de care am vorbit, Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după tăietori a început lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a rămas nemișcată. El era minunat chiar din pruncia sa. Nașterea sa, botezul, primul an al vieții sale – prin toate el vădea lumina viitoarei sale slave a unui mare făcător de minuni. În copilărie și în tinerețe, el aproape că nu ieșea din biserică. Se ruga și învăța toate marile cunoștințe și învățături ale Sfinților Părinți ai Bisericii, zidind în lăuntrul său un lăcaș demn de Duhul Sfânt. În ce privește credința, el era asemenea unui stareț cu experiență. În ce privește iubirea de oameni și mila – nu erau asemenea lui. Ce să zici? Toți doar se mirau unui asemenea plăcut al lui Dumnezeu și îl respectau profund. ( vezi Viața, paraclisul și canonul Sfântului Ierarh Nicolae făcătorul de minuni )

Sfântul Nicolae a izbăvit de la moarte sute de oameni: și osândiți pe nedrept, și care se înecau în mare, și care mureau de foame, și chiar și pe cei morți. Mult timp l-a păzit Domnul pe plăcutul Său pentru binele întregii lumi, luându-l la Sine tocmai la adânci bătrâneți. Dar și din cer Sfântul Nicolae îi ajută până în prezent pe toți cei care îi cer mijlocirea. Și nu există pe pământul rusesc nici un loc în care să nu fie biserică închinată Sfântului Nicolae – acel loc în care te poți închina Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Iti recomandam si Viața, paraclisul și canonul Sfântului Spiridon făcătorul de minuni


Detalii

SKU
9786065293809
Editura
Editura
Editura Agapis
Format
A6
Pagini
96 pagini
Descriere scurta

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, drept-credincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvântată pereche, petrecând cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfântă – singuri ei fiind rădăcină sfântă – şi s-a făcut cum zice psalmistul: „Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâlcuieşte „biruitor de popor“; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.
După acea naştere, maica sa Nona a rămas stearpă, până la dezlegarea din legăturile cele trupeşti, mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întâi şi pe urma, care din pântecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a vieţui decât cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţâţă, făcând minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întâi a mânca, ci a posti. Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întâi-stătător. Când se apropia ....