Viteji si eroi ai evlaviei sarbesti Vietile, minunile si acatistele sfinilor Simeon si Sava

Descriere

VIEȚILE PURTĂTORILOR DE

DUMNEZEU PĂRINȚILOR NOȘTRI

SIMEON ȘI SAVA

Marele Despot și autocrat sârb, Ștefan Nemania,

care a domnit în Serbia de la 1170 la 1196, și soția sa,

Ana, fiica împăratului bizantin Roman, după ce avură

mai mulți copii, încetară să mai aibă alții. Întristați, ei se

rugară lui Dumnezeu să le dea un ultim copil, după care

făgăduiră să se afierosească întru totul lui Dumnezeu.

Dumnezeu primi rugăciunile lor și le dărui un fiu,

Rastko, care se născu în 1169. Foarte atras încă din

pruncie de rugăciune, de învățătura Sfintelor Scripturi

și a Sfinților Părinți, Rastko arătă asemenea calități de

evlavie, de bunătate și de milostivire și o astfel de fru-

musețe a trupului și a sufletului, încât îi intimida pe

părinții săi, care nu îndrăzneau să-l socotească drept

trup din trupul lor, ci îl priveau ca pe un adevărat dar

al lui Dumnezeu.

Inspirat de credința și lucrarea ziditoare a părinților

săi și a unchiului său, Strațimir, care ctitoriră mănăstiri

și biserici, precum Studenița, Sfântul Nicolae, Toplița

și Gradaț, în mintea lui Rastko se sălășlui fericitul

cuget de a se afierosi lui Dumnezeu în viața monahală

și, cu dorire, cugeta să ajungă eremit în pustie.

Fuga la Muntele Athos

Adeseori, călugări de la Muntele Athos veneau

la curtea lui Nemania în căutare de sprijin material

pentru mănăstirea lor, iar lui Rastko îi plăcea mult

să-i audă povestind despre viața călugărilor. Sosirea

unui călugăr rus de la mănăstirea Sfântul Pantelimon

din Muntele Athos îl hotărî să părăsească palatul și

să fugă la Sfântul Munte. El deveni călugăr la mănăs-

tirea Sfântul Pantelimon sub numele de Sava. Imediat,

starețul mănăstirii Vatopedu îl chemă să vină în

mănăstirea sa. Călăuzit de părintele său duhovnicesc,

fericitul ieromonah Macarie, Sava sporea în toate vir-

tuțile monahale.

După câtăva vreme, tânărul călugăr dori să viziteze

mănăstirile Sfântului Munte și să urce pe vârful Mun-

telui Athos pentru a afla aici pustnici. El primi bine-

cuvântarea starețului său și străbătu, de la un capăt la

altul, în picioarele goale, tot Sfântul Munte. Această

cercetare trezi în el dorința arzătoare de a urma calea

eremiților, dar starețul său nu-i îngădui aceasta, soco-

tindu-l prea tânăr.

Părinții lui doreau să-l viziteze, fie și numai pentru

puțin timp. Ei îi scriseră adeseori, trimițându-i mari

sume de bani și tot felul de daruri. Dar Sava refuză să

se ducă în Serbia.

Nepăstrând nimic pentru sine, el mergea întot-

deauna în picioarele goale, împărțindu-și bunurile

mănăstirilor, călugărilor și săracilor. El zidi trei

biserici în mănăstirea Vatopedu: una cu hramul Nașterii

Maicii Domnului, alta cu hramul Sfântului Ioan

Gură de Aur și a treia cu hramul Schimbării la Față.

De asemenea, acoperi biserica mare cu plumb, cum

se vede încă și astăzi, și zidi clădiri de locuit. Deja se

spunea despre el că era al doilea ctitor al mănăstirii

Vatopedu.

Săvârșind toate acestea, el scrise tatălui său cele ce

urmează:

„Mișcătoarea voastră scrisoare, care exprimă toată

întristarea voastră din pricina mea, îmi sfâșie sufletul.

Despărțirea noastră este grea și pentru mine, căci nici

eu nu sunt lipsit de simțăminte. Dar nu îmi este de folos

să iubesc pe oricine ar fi mai mult decât pe Dumnezeu,

căci s-a spus: „Cine iubește pe tatăl său sau pe mama

sa mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”

(Mt. 10,37). Din această pricină, neîngăduindu-mi să

vin acum la voi, închinându-mă vouă, rog stăruitor

pe cinstitul meu părinte, spunând: „În regatul tău

pământesc, tu ai fost ca un apostol; ai luminat cu orto-

doxia pământurile poporului tău, ai alungat pe lupii

care răspândeau erezia, ai nimicit capiștele dracilor, ai

ridicat biserici spre slava lui Dumnezeu, ai săvârșit cu

dreptate toată facerea de bine și ajutorarea nevoiașilor,

precum și tot ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Mai rămâne, totuși, încă o poruncă pe care trebuie să

o săvârșești: aceea a Fiului lui Dumnezeu, Care zice în

Evanghelia Sa: „Dacă voiește cineva să vină după Mine,

să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze

Mie” (Mt. 16,24). Doresc ca sfatul meu să-ți fie bine-

plăcut. Defaimă, deci, regatul și bogățiile pământești ca lucruri fără preț; părăsește lumea și frumusețile ei,

precum și toate bogățiile văzute, care sunt trecătoare și

deșarte; ia-ți crucea și vino cu mine pe calea smereniei

pe care ți-am pregătit-o aici, în această pustie. Vino să

împărțim locuința mea, pentru ca, departe de lume,

prin rugăciune și post, să-L poți cunoaște mai bine

pe Dumnezeu. Și precum în regatul tău pământesc ai

fost socotit vrednic să primești daruri apostolești, tot

astfel vei putea primi cununa smereniei monahale,

trăind în pustie. Vei mângâia sufletul meu, întristat

de a te ști departe, prin dragostea și prin prezența

ta, după cum și eu te voi mângâia, la rândul meu, în

Domnul. Mama mea, nobila doamnă, să se despartă și

ea de toate și să se îndrepte, de asemenea, către Dum-

nezeu. Te rog, stăpâne al meu, să nu te întristezi de

cuvintele mele, după cum se întristă odinioară tânărul

din Evanghelie, când Iisus îl învăța desăvârșirea (Mt.

19,16-22). Părintele meu, îți pot spune cu încredințare,

crede-mă: dacă părăsești regatul pământesc și dacă

vii către noi, eu voi fi mijlocitorul tău către împărăția

cerească; dacă, dimpotrivă, nu asculți cuvintele mele,

nu nădăjdui să mă vezi în această viață vremelnică.

Pacea lui Dumnezeu și dragostea tuturor sfinților să

fie cu voi toți, în Hristos Iisus. Amin.”